Federaţia Română de Gimnastică lansează programul naţional de selecţie  “Hai cu noi în ţara campionilor”, 2018 - 2022

Federaţia Română de Gimnastică lansează programul naţional de selecţie “Hai cu noi în ţara campionilor”, care are ca scop atragerea către gimnastică a unui număr cât mai mare de copii, descoperirea şi creşterea de noi talente, pentru asigurarea unor generaţii viitoare valoroase de gimnaste şi gimnaşti.

 

Programulse adresează copiilor cu vârsta între 4 şi 6 ani, cu calităţi fizice şi psihice care îi recomandă ca viitori performeri şi care îşi doresc să facă performanţă în gimnastica artistică, feminină şi masculină şiîn gimnastica aerobică. Proiectulse va derula în perioada 2018 – 2022 şi va avea în vedere organizarea unei selecţii la nivel naţional, susţinută de o campanie media, cu implicarea fostelor glorii ale gimnasticii, a Ministerului Tineretului şi Sportului, a Ministerului Educaţiei Naţionale şi a companiilor din mediul privat care doresc să se implice şi să susţină gimnastica românească.

 

Obiectivul programului “Hai cu noi în ţara campionilor”vizează mărirea bazei de selecţiepentru gimnastica artistică, feminină şi masculină, şi gimnastica aerobică, precum şi constituirea colectivelor tehnice şi pregătirea acestora pentru formarea corectă a copiilor selecţionaţi, creşterea nivelului tehnic al sportivilor şi antrenorilor, pentru continuarea tradiţiei în acest sport.

 

”Pornim acest nou proiectpentru că îmi doresc să nu ne mai plângem că nu mai sunt copii în sălile de gimnastică sau că nu mai există gimnaşti pe care să ne putem baza la competiţiile majore. Avem exemplul unui program care a dat roade, şi mă refer aici la ”Ţară, ţară vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang si Octavian Bellu, cu sprijinul OMV Petrom. Toţi trebuie să ne dăm silinţa, de la staff-ul tehnic până la conducerea federaţiei, pentru a găsi aceşti copii care doresc să facă performanţă în gimnastică şi să îşi asume anumite sacrificii. Pentru că noi, românii, nu am uitat să facem gimnastică şi nici nu ne-am pierdut talentul la gimnastică.”a declarat Andreea Răducan, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică. 

 

Lansarea oficială a programuluia avut loc marţi, 5 decembrie, în cadrul unui eveniment organizat de Federaţia Română de Gimnastică şi cu sprijinul partenerilor: Le Chateau – Castelul din inima capitalei şi agenţia de comunicare The Story Board, Lacerta, Auchan, La Blouse Roumaine, Graffiti BBDO, Cup Cake Philosophy, Barista School. La eveniment au participat personalităţirecunoscute din lumea sportului: Mariana Bitang, Octavian Bellu,Mihai Covaliu – Preşedintele COSR, Sandra Izbaşa, Monica Roşu, Silvia Stroescu.