„Lupii” revin, azi, la antrenamente, pe stadionul ”Ilie Oana”
 
Aproape şase săptămâni au mai rămas până la debutul stagiunii 2022-2023 a primului eşalon, iar vacanţa petroliştilor se încheie la acest final de săptămână. De mâine, elevii lui Nicolae Constantin se întorc la treabă, primul antrenament din această vară urmând să se desfăşoare, de la ora 19.00, pe „Ilie Oană”. Şedinţa de pregătire va fi deschisă pentru public, astfel încât sperăm să vă avem alături în număr cât mai mare, pentru a marca, aşa cum se cuvine, startul unei noi aventuri!
 
În prima parte, antrenamentele se vor derula la Ploieşti, urmând ca intervalul 20 iunie – 30 iunie să fie dedicat unui stagiu centralizat, cu patru meciuri test, cantonament programat a se desfăşura în Turcia. Apoi, după revenirea acasă, se intenţionează disputare a încă două jocuri de verificare, unul dintre acestea fiind antamat, cu Farul Constanţa, pe data de 6 iulie, cel mai probabil la Ploieşti. Însă, numele adversarelor pentru ultimele repetiţii va depinde şi de tragerea la sorţi a programului ediţiei 2022-2023 a Ligii 1, existând discuţii cu grupări precum FC Voluntari, Chindia Târgovişte sau CS Mioveni. Prima etapă se va disputa pe data de 16 iulie.
 
Sursa:FCPETROLUL.ro