
Victoria mult aşteptată, prima din play-off, a venit, astăzi, pe sinteticul Concordiei, după un meci trăit cu pulsul la cote maxime. Golul lui Diarra (66) a trimis cele trei puncte în contul Petrolului, iar Liga 1 se vede, de acum, şi mai clar!
Aflaţi sub presiunea rezultatului, dar şi simţind, în ceafă, respiraţia contracandidatelor, ce au tot redus ecartul din clasament, „lupii” au ştiut să se adune, să treacă peste momentele grele, să arate maturitate, voinţă şi, nu în ultimul rând, unitatea unei familii, practic „cheia” ce a stat în spatele acestui sezon.
N-a fost deloc simplu la Chiajna, într-un meci în care prima repriză a fost, mai degrabă, una a suferinţei. Petrolul a început bine, cu o ratare a lui Diarra (2), cel care nu a cadrat ţinta cu un şut bun, expediat din marginea careului mare, dar a trăit, mai apoi, periculos, fiind nevoie de paradele excelente ale lui Avram pentru ca tabela de marcaj să rămână nemodificată. Un reflex magic, la lovitura de cap expediată, din apropiere, de către Sekovic (6), mai apoi o intervenţie providenţială la „trasorul” expediat de către Matiş (28), ce se ducea sub transversală, şi Raul Avram a demonstrat, la rândul său, că are tăria să se ridice şi să fie, aşa cum s-a întâmplat astăzi, omul esenţial în ecuaţia unei confruntări pe muchie de cuţit!
Lucrurile s-au schimbat vizibil după pauză, după o dublă mutare a lui Nicolae Constantin în compartimentul median. „Lupii” au împins, tot mai mult, jocul către buturile gazdelor, iar Chiajna a început să dea semne de slăbiciune. Diarra (52) a găsit drumul spre plasa porţii adverse, cu o deviere cu capul, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid milimetric, pentru ca, cinci minute mai târziu, „centralul” Iulian Dima să judece în favoarea gazdelor o fază la care Palmeş a blocat balonul, cu mâna, în propriul careu! Asediul Petrolului a continuat, iar reduta gazdelor s-a prăbuşit până la urmă, DIARRA, golgheterul inventat de către „lupi” în acest sezon, urmărind o minge şutată nu tocmai convingător de către Constantinescu, pe care, din 6 metri, a deviat-o, imparabil pentru Aldescu!
Finalul s-a trăit cu sufletul la gură. Avram a mai salvat o dată, de lângă vinclu, la şutul lui Casap (77), Diarra (90) a scăpat singur cu Aldescu, dar a tras în blocajul portarului gazdelor, iar Batin (90+3) a avut un lob la care, parcă, suflul celor 1000 de suporteri veniţi de la Ploieşti a împins mingea peste transversală!
S-a terminat 1-0, o victorie mare, ce ne duce la cota 54 şi ne va asigura, după etapa a patra, un avantaj de cel puţin şase puncte faţă de ocupanta poziţiei a treia, în condiţiile în care, în această rundă, AFC Hermannstadt (48 puncte) şi Universitatea Cluj (47 puncte) se vor întâlni în mod direct.
Pentru Petrolul, turul se va încheia duminică, 17 aprilie, atunci când, pe „Ilie Oană”, va veni Unirea Slobozia, într-un meci ce va începe la ora 12.30.
Concordia Chiajna – FC Petrolul Ploieşti 0-1 (0-0)
Marcatori: Diarra (66).
Concordia: Aldescu – Borţa, Palmeş, Marc (cpt), Cherecheş – D. Codrea, N. Roşu (54 Casap) – Matiş (72 Mirică), B. Barbu (72P Plazonja), Llullaku (46 Deac) – Sokovic (61 Batin). Antrenor: Ianis Zicu.
Petrolul: Avram – Pîrvulescu, Meijers, Huja, Ţicu (cpt) – Seto (61 Cebotaru), Chindriş (87 Lică) – Bratu (46 Constantinescu), Cioiu (80 Velisar), Măzărache (46 Tucaliuc) – Diarra. Antrenor: Nicolae Constantin.
Au arbitrat: Iulian Dima (Bucureşti) – Florian Alexandru Vişan (Galaţi) şi Marius Cristian Marchidanu (Brăila). Rezervă: Constantin Alin Olaru (Rm. Vîlcea). Observatori: Gheorghe Mihalache (Buzău) şi Adrian Petre (Buzău).
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu).