Egal cu multe goluri. Petrolul Ploiesti-MFK Vyskov.3-3
 
Penultimul test susţinut de către echipa noastră în cantonamentul din Antalya s-a încheiat nedecis, 3-3 cu formaţia cehă de eşalon secund MFK Vyskov. „Lupii” au condus cu 3-1 la pauză, după golul lui Prejmerean (20) şi „dubla” lui Dragoş Gheorghe (32, 44), dar n-au reuşit să-şi conserve avantajul în repriza a doua.
 
Cehii au început mai bine jocul şi au beneficiat de o lovitură de pedeapsă în minutul 5, dar Avram a reacţionat excelent şi a parat şutul expediat, de la punctul cu var, de către Vintr. Trei minute mai târziu, goalkeeperul „lupilor” a salvat şi din faţa lui Moucka, rămas singur în careu, iar golul a picat în cealaltă poartă, după o fază fixă: Ţicu a executat un corner de pe dreapta, iar Prejmerean (20) a reluat, cu capul, în plasă, aducându-şi, astfel, echipa în avantaj. Apoi, după o recuperare a lui Cioiu şi o pasă perfectă, Dragoş Gheorghe (32) a trimis pe lângă portarul ceh şi a majorat diferenţa, dar MFK Vyskov a revenit în joc cu reuşita lui Sedlak (43). Chiar înainte de pauză, Dragoş Gheorghe (44) a restabilt, după o acţiune persoanală, handicapul de două goluri, cu care s-a şi încheiat, de altfel, prima repriză.
 
Fix după o oră de joc, cehii s-au apropiat, din nou, la o singură lungime, Moucka învingându-l pe Avram, pentru ca, într-un final în care Petrolul se afla pe teren cu toţi juniorii, Lahodny (72) să stabilească scorul întâlnirii: 3-3.
 
Nicolae Constantin a folosit, în confruntarea din această dimineaţă, următorul efectiv: Avram (70 Jercălău) – Pîrvulescu (60 Duţă), Vrhovac (46 Lică), Olaru, Ţicu – Chindris, Prejmerean – Cioiu (46 Tolea), Botogan, D. Gheorghe – Coman (60 D. Ilie).
 
Cu o victorie (5-1 cu SKA Rostov) şi două remize în acest stagiu (1-1 cu Metalurg Harkov şi 3-3 cu MFK Vyskov), Petrolul va susţine mâine, de la ora locală 16.00 (15.00 în România) şi ultimul amical din Turcia, adversară urmând să-i fie formaţia secundă a lui Spartak Moscova.