Victorie lejeră în amicalul cu  SKA Rostov
Petrolul a trecut cu brio primul test susţinut în Antalya, învingând-o fără drept de apel pe SKA Rostov, lidera uneia dintre cele patru serii ale eşalonului trei din Rusia. „Lupii” s-au impus cu scorul de 5-1 (3-1), cu golurile marcate de către Saim Tudor (8), Mihai Constantinescu (17), Valentin Ţicu (28, pen.), Marian Huja (78) şi Marius Coman (88).
 
La prima confruntare completă a cantonamentului, după ce întâlnirea cu Radnik Surdulica a fost oprită după doar câteva minute din cauza furtunii, „lupii” au arătat bine, prestaţia consistentă din meciul de astăzi, cu SKA Rostov, aducându-le şi o victorie cât se poate de categorică. Saim Tudor (8) a deschis scorul pentru formaţia noastră, după o cursă de mai bine de 30 de metri în banda stângă şi un şut deviat de un adversar, ce l-a păcălit pe portarul Sautin, dar ruşii au reuşit să egaleze rapid, Michurenkov (15) împingând balonul în plasă, de pe linia porţii, la capătul unei acţiuni prelungite de atac a echipei sale. La fel de repede, însă, elevii lui Nicolae Constantin au revenit în avantaj, Mihai Constantinescu (17) înscriind cu un şut expediat din interiorul suprafeţei de pedeapsă adverse, pentru ca Valentin Ţicu (28) să majoreze diferenţa, „căpitanul” transformând un penalti acordat după un henţ al unui jucător rus.
 
După pauză, ostilităţile au decurs la fel, iar Petrolul a mai găsit, de două ori, drumul spre plasa porţii oponenţilor. Marian Huja (78) a înscris, cu o lovitură de cap, la un corner bătut de pe dreapta, iar Marius Coman (88) a profitat de o pasă greşită înapoi a unui jucător de la SKA şi, după o cursă solitară, a plasat balonul pe lângă portar, stabilind, astfel, scorul final: 5-1.
 
Petrolul a început meciul de astăzi cu un prim „11” în care s-au regăsit Avram – Pîrvulescu, Vrhovac, Meijers, Ţicu – Olaru, Seto – Constantinescu, Tucaliuc, Saim Tudor – Jarovic. În startul reprizei secunde au mai intrat Moroz – Lică, Huja, Velisar, Chindriş, Prejmereanu, Bratu, Cioiu, Dragoş Gheorghe şi Coman, pentru ca, din minutul 75, să evolueze şi Boţogan.
 
Mâine, „găzarii” vor avea zi liberă, la finele primei săptămâni a cantonamentului, pentru ca, de luni, să revină la antrenamente. Programul jocurilor din cea de-a doua săptămână a suferit unele modificări, pe lângă meciul test cu Metalist Harkov (8 februarie) apărând, ca o noutate, şi cel cu gruparea cehă de eşalon secund MFK Vysokv (9 februarie). De asemenea, staff-ul tehnic al echipei noastre îşi doreşte şi un al treilea joc înainte de plecarea acasă, pe data de 10 februarie, căutându-se, în acest moment, un adversar disponibil, după ce întâlnirea cu Spartak Moscova-2 a fost anulată.