Comunicat FC PETROLUL PLOIESTI. ”Centenar în Liga I”
Ne dorim ca anul 2024, anul Centenarului clubului, să ne găsească pe un loc onorant în Liga I. Vrem să onorăm generaţiile întregi de jucători şi suporteri care au trăit împreună cu Petrolul, s-au bucurat ori au suferit, alături de Petrolul. Este obiectivul pentru care noi, o mână de oameni cu sânge galben-albastru, ne-am adunat şi ne-am asumat un demers unic în România. 
Pentru prima dată după ani de umilinţă, frustrări şi tratamente nedrept aplicate echipei Petrolul Ploieşti, putem face asta. 
Am construit o echipă de fotbal de primă Ligă cu o coloană vertebrală formată din jucători crescuţi în şcoala noastră şi condusă de sportivi formaţi în clubul nostru. Echipa este pe drumul cel bun.
Ştim că vom reuşi atingerea obiectivului ”Centenar în Liga I”, dacă vom avea alături întreaga comunitate petrolistă dispusă să faca sacrificii pentru a-şi vedea visul împlinit: Petrolul Ploieşti, în topul echipelor valoroase ale României.
După atâţia ani de scandaluri, neînţelegeri şi tensiuni, este timpul ca Petrolul Ploieşti să meargă mai departe ca o mare familie. Cum o familie nu poate rezista doar cu iubire dacă certurile iau locul dialogului, iar adevărul se transformă în suspiciuni şi acuze, noi vrem să facem primii pasul către normalitate şi transparenţă.
Începem prin a vă spune Cine suntem noi? cei care am reconstruit Petrolul Ploieşti din negurile şi cenuşa ultimilor ani. Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti este patronat de Asociaţia Clubul Sportiv Petrolul 52,  constituită conform OG 26/200 cu privire la asociaţii şi fundaţii. 
Membrii fondatori ai asociaţiei sunt Mircea Dridea, Octavian Grigore, Ion Haralambie, Paul Guşă, Decu Crângaşu, Ion Cojocaru, Constantin Ştefan, Gheorghe Liliac, si Virgil Dridea. Fiecare dintre aceste nume reprezintă o parte mai mică sau mai mare din imaginea şi istoria echipei noastre. Ne cunoaşteţi cu bune şi cu rele pentru că am crescut şi am activat sub ochii dumneavoastră.
Avem în spate cariere de o viaţă în care ne-am păstrat integritatea morală, ne-am arătat valoarea profesională, am atins performanţele sportive, financiare sau carierele pe care ni le-am dorit. Suntem o mână de petrolişti realizaţi în viaţă, nepătaţi. Fiecare este un model în comunitatea din care provine.
Aşadar, clubul nostru este patronat/deţinut de asociaţie nonprofit.Scopul înfiinţării asociaţiei a fost continuarea tradiţiei echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, după falimentul declarat în anul 2016.
În fiecare an, Asociaţia Clubul Sportiv Petrolul 52 a făcut şi face public modul în care am cheltuit banii astfel încât orice persoană interesată să ştie de unde vin banii şi cum sunt ei cheltuiţi. 
Nu suntem ”un SRL”, nu sunt ”unii care ne cheltuie banii”. Toate fondurile pe care le adunăm cu greu, şi sperăm într-o susţinere cât mai activă a comunităţii locale de afaceri, se duc în susţinerea Centrului de Copii şi Juniori şi în susţinerea echipei mari. Oricine poate verifica acest lucru astăzi şi oricând în viitor.
Menţionăm că din Adunarea Generală fac parte toţi membri fondatori si exista un Consiliu Director prezidat de Costel Lazăr, care totodata detine si functia de presedinteal clubului, ales in unaniminitate in sedinta Adunarii Generale a Asociatiilor la data de 6 august 2020.
Deciziile se iau doar statutar şi doar în interesul echipei. Iar acum toate eforturile noastre sunt canalizate în atingerea obiectivului ”Centenar în Liga I”. 
Le mulţumim tuturor suporterilor care au fost alături de noi încă de la reînfiinţarea echipei Petrolul Ploieşti şi înscrierea în liga a IV-a.
Îi mulţumim sponsorului principal care a avut încredere şi a fost alături de noi în toţi aceşti ani, Veolia, fără de care visul nostru ar fi rămas doar un vis.
Vă promitem implicare şi transparenţă totală şi vă aşteptăm alături de noi. Vă propunem să devenim cu toţii membrii onorifici ai acestei familii care trăieşte alimentată de dragostea pentru Petrolul Ploieşti.
 
Sursa:www.fcpetrolul.ro