Petrolul Ploiesti a remizat in primul amical al anului
 
Într-o atmosferă demnă de un meci oficial, creată de suporterii „lupilor”, petroliştii au deschis, astăzi, seria verificărilor din 2022, cu un test susţinut pe terenul sintetic de la Câmpina, în compania colegei de eşalon Astra Giurgiu. Partida s-a încheiat nedecis, 1-1 (0-1), golul formaţiei nostre fiind marcat de către Takayuki Seto (75).
 
Partida s-a întins pe durata a două reprize de câte 50 de minute şi a fost controlată, în cea mai mare parte, de către elevii lui Nicolae Constantin, aceştia având ocaziile mai multe şi mai clare. Scorul a fost deschis, însă, de către giurgiuveni, cei care, aproape de finalul primei părţi, au marcat prin Dragu (48), jucătorul Astrei învingându-l pe Avram cu un şut expediat, din interiorul careului, lângă bara din stânga. Egalarea a venit la jumătatea reprizei secunde, atunci când Seto (75) a recuperat un balon deviat din şutul lui Dragoş Gheorghe şi, rămas singur cu portarul advers, a trimis în plasă.
 
Nicolae Constantin a rulat 23 de jucători în întâlnirea de astăzi, folosind formule distincte în fiecare repriză. N-au putut juca deloc Simon Măzărache, Silviu Pană, Mario Bratu şi portarul Eduard Berbeacă, cu toţii acuzând diverse accidentări, în vreme ce Sory Diarra, revenit de doar două zile la Ploieşti, se pregăteşte, deocamdată, separat, pentru a recupera handicapul ce-l separă de coechipierii săi.
 
În prima repriză, pentru Petrolul au evoluat Avram – Pîrvulescu, Lică, Olaru, Ţicu – Cebotaru, Prejmerean – Tolea, Tucaliuc, Saim Tudor – Coman. După reluare, pentru formaţia noastră au jucat Jercălău – I. Dima, Meijers, Huja, Velisar – Chindriş, Seto – Constantinescu, Boţogan (80 D. Ilie), D. Gheorghe – Jarovic.
 
„Lupii” vor continua să se pregătească la Ploieşti şi pe parcursul săptămânii viitoare, iar sâmbătă au programat cel de-al doilea joc amical, cu Unirea Slobozia, ora şi locaţia urmând să fie stabilite. Apoi, duminică, 30 ianuarie, este programată plecarea în Antalya, pentru un stagiu ce se va întinde până pe 11 februarie.
 
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)