COMUNICAT USP. Rolul suporterului începe şi se termină în tribună


Referitor la acţiunile reprobabile – injurii şi ameninţări la adresa preparatorului fizic şi antrenorului principal – întreprinse de către unii membri ai unei grupări de suporteri de la Peluza 1 la finalul meciului de Cupă cu Mioveni, acţiuni care, din nefericire, nu se întâmplă pentru prima dată, USP doreşte să se delimiteze de acestea şi să le condamne în mod ferm. Noi credem în susţinerea pozitivă şi necondiţionată a echipei de catre suporteri, însă această interacţiune începe şi se termină în tribună şi numai în tribună. Suporterul nu are ce căuta pe terenul de joc sau în spaţiile tehnice, vestiare, etc., spaţii destinate exclusiv jucătorilor, tehnicienilor şi conducerii echipei.

Dorim să adresăm conducerii echipei şi partenerului Veolia rugămintea fermă de a asigura imediat condiţii adecvate de securitate şi confort tuturor membrilor echipei şi staff-ului tehnic, prin poziţionarea unui dispozitiv de pază şi protecţie, atât înaintea, în timpul şi la sfârşitul meciurilor amicale sau oficiale, cât şi la antrenamente, dispozitiv care să nu permită sub nicio formă agresarea verbală sau fizică a acestora de către suporteri mai mult sau mai puţin frustraţi din diverse motive.

Aşteptăm un răspuns clar şi prompt de la Preşedintele clubului referitor la măsurile concrete care se vor lua pentru a preveni pe viitor astfel de incidente condamnabile.

Echipa se susţine necondiţionat, la bine şi la greu, iar susţinerea din partea suporterilor trebuie să înceapă în tribună şi să se termine tot acolo!

Hai Petrolul!