Lupii au fost eliminati din Cupa Romaniei dupa un meci interzis cardiacilor. Petrolul Ploiesti
 
Pe un timp friguros şi pe o ploaie măruntă, Petrolul Ploieşti a pierdut dramatic calificarea în optimile Cupei României (ediţia 2017-2018), după ce a pierdut la loviturile de departajare, în fata divizionarei secunde, CS Mioveni.
Fără Georgian Păun, care nu a făcut parte din lotul lupilor galbeni, nici pentru această partidă, decizia aparţinându-i lui Tavi Grigore, partida de pe “Ilie Oana” a început în forţă ,in minutul 2 Saim a reluat cu capul, mingea centrată de Ciocâlteu, însă aceasta a trecut puţin pe lângă poarta oaspeţilor.
Meciul s-a liniştit timp de 20 minute, atunci când “oaspeţii, prin Ayza, putea deschide scorul, însă mingea a trecut puţin pe lângă bară din stânga porţii aparate de Bolboasa (minutul 24).
În minutul 29, lupii au avut şansa să “dezgheţe “tabela, Ichim a respins în ultimul moment, de pe linia porţii, şutul lui Ciocâlteu.
În 36, Nastasie a înscris pentru 1-0, atacantul piteştenilor, a reluat cu capul balonul în poarta, după ce l-a depăşit pe Velisar.
 După puţin timp, Ciocâlteu a a şutat puternic de la distanţă, dar Croitoru a avut un reflex frumos şi a respins în lateral.
În minutul 43, “căpitanul” lupilor Claudiu Tudor a trimis pe poarta din “foarfeca”, însă portarul oaspeţilor a avut un plonjon superb şi a respins mingea.
Repriza a doua a debutat cu un şut de la 30 metri, a lui Andor (minutul 47), mingea trecând pe lângă poarta “amfitrionilor “.
În minutul 52, Arnăutu a trimis pe poartă cu capul de la 8 metri, însă milimetric peste poarta.
În minutul 68, lupii au reuşit să înscrie, însă golul a fost anulat.
 Norocul ţine cu cei curajoşi.
În minutul 90+2, Vintila a restabilit egalitatea, cu un gol norocos, din lovitura sa de cap, mingea a lovit bară, apoi l-a lovit şi a intrat în poartă.
Golul lui Adrian Vintila i-a fost dedicate lui Georgian Păun, care şi-a serbat ziua de naştere, însă nu a făcut parte din lot.
Prelungirile.
În prima repriză a prelungilor, oaspeţii puteau da lovitura prin Neagoe şi Năstăsie, însă Bolboasa a respins suturile acestora.
În minutul 117, Ciocâlteu a reuşit o centrare de manual, însă Lambru, a trimis dintr-un metru mingea peste poarta.
şi au urmat loviturile de 11 metri. 
Încurajaţi frenetic de întreg stadionul, lupii au avut neşansa la “loteria penalty-uri “, acolo unde au avut câştig de cauză oaspeţii.
Pentru Petrolul au înscris: Cl. Tudor, N. Popescu, Stănescu şi ratat Ciocâlteu, Velisar.
Pentru Mioveni: Năstăsie, Negoiţă, Stoica, Neacşu, a ratat Gugu.
Caseta tehnică.
Petrolul Ploieşti: Bolboaşă – Catană, Prunescu (minutul 51 Stănescu), Frâncu (minutul 71 Vintilă), Velisar – Chindriş, Olaru – Ciocâlteu, Cl. Tudor (căpitan), Saim Tudor (minutul 100 Lambru) – Arnăutu (minutul 64 Nini Popescu). 
Antrenor: Octavian Grigore.
CS Mioveni: Croitoru – Ţârica, Gugu, Ichim, Ed. Stoica – Negoiţă, Andor (minutul 70 Neagoe) – Pârtea (minutul 102 Neacşu), Florescu (minutul 62 Traşcă), Ayza (căpitan) (minutul 81 Rădescu) – Năstăsie. 
Antrenor: Gheorghe Mihali.
Cartonaşe galbene: Catană (minutul 75), Vintilă (minutul 105) – Petrolul; Ayza (minutul 44), Neagoe (minutele 76,106), Croitoru (minutul 79), Gugu (minutul 98), Negoiţă (minutul 116)-CS Mioveni.
Cartonaş roşu: Neagoe (minutul 106)-CS Mioveni.
Arbitrii: Lucian Rusandu (Sfântul Gheorghe) – Cosmin Vătămanu şi Alexandru Midvichi (ambii din Bucureşti).
Observatori: Florin Hâncu (Braşov) şi Adrian Matei (Berceni – Ilfov)