Prahoveanul Eric Maximmilian Nită a ajuns pe locul al III-lea, în clasamentul celor mai buni tenismeni europeni U12

 

O nouă competiţie şi încă un rezultat foarte bun obţinut de Eric Maximmilian Nită, tenismenul prahovean care la numai 12 ani a reuşit să ajungă numărul 3 în Europa. În acest clasament l-a propulsat şi evoluţia foarte bună din cadrul Campionatelor Europene U12 din Mallorca, Spania. Un campionat dificil la care au participat cei mai buni 32 de tenismeni U12 din Europa.
Eric a ajuns până în semifinală pe care a pierdut-o în faţa unui adversar rus, mult mai puternic şi agresiv în lovituri. La pachet au fost şi emoţiile foarte mari. 
Urmează două săptămâni de pregătire, iar în decembrie, Eric va pleca în Portugalia, la un turneu Categoria I, unde speră să reitereze evoluţia bună. 
„Important este să-mi păstrez calmul, să nu cedez şi să lupt până la ultima minge. Simt că pot mai mult decât am reuşit în Spania şi voi lupta să ajung pe locul 1 sau 2 în clasamentul european“, ne-a declarat campionul sportului alb. 
Parcursul de excepţie al tânărului jucător este apreciat şi de către cadrele didactice de la Şcoala „Grigore Moisil“ din Ploieşti, unde învaţă Eric, şi care, în frunte cu directorul Anda Marcu, i-au înţeles eforturile depuse şi l-au sprijinit.
Astfel, ca să nu piardă prea mult din materie, profesorii au susţin şi cursuri online în paralel cu cele predate elevilor care au participat fizic la ore. 
Vă reamintim că, în aceste deplasări, Eric beneficiază de sprijinul financiar pe care Consiliul Judeţean Prahova l-a acordat, în baza Legii 305/2005, Academiei de Tenis din Păuleşti unde este înscris şi unde se antrenează sportivul. 
Detalii atât despre finanţarea acordată de CJ Prahova, cât şi despre povestea de succes a tânărului prahovean, găsiţi pe: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4366941533423759&id=304579232993363 
Foto: arhiva personală Ştefan Niţă