Preşedintele echipei Petrolul Ploieşti face precizări faţă de unele articole apărute recent
La conferinţa de presă organizată astăzi a participat şi preşedintele ACS Petrolul 52, Costel Lazăr, cel care a dorit, cu această ocazie, să aducă precizări faţă de unele articole apărute recent.
 
„Am ţinut să fiu alături de Nae Constantin înaintea acestui joc dificil. Am fost întotdeauna alături de el! Mâine vom avea două evenimente foarte importante, licitaţia pentru mărcile Petrolul, la care vom participa, şi jocul cu Concordia Chiajna. Ştim cu toţii că va fi un meci dificil, pentru că în ultima perioadă nu prea am reuşit să-i depăşim. Sperăm ca mâine să facem o figură frumoasă şi să uităm de rezultatele trecute înregistrate împotriva acestei echipe”, a spus Costel Lazăr.
 
„Totodată, aş dori să-mi exprim regretul pentru anumite lucruri care au apărut pe o reţea de mass-media. Aşa cum ne-am obişnuit, înaintea jocurilor suntem atacaţi şi se încearcă o destabilizare a echipei, lucruri care, din fericire până acum, nu au reuşit şi sperăm ca nici de această dată să nu reuşească! Este vorba despre apariţia a două articole pe siteul realitateasportivă.net, în data de 5.11 şi în data de 16.11, prin care suporterii Petrolului sunt dezinformaţi total vis-a-vis de situaţia administrativă a clubului, de finanţare, de numirea antrenorului, etc. Nu consider că este fair să se apeleze la anumite proceduri, să discredităm anumiţi oameni, şi mai degrabă l-aş întreba pe domnul reporter de ce nu şi-a ales invitatul pentru a-l intreba cum anume a falimentat Petrolul SA! Cred că aceasta era principala întrebare!”, a punctat Costel Lazăr.
 
„Din păcate, unii nu se ocupă de fotbal, se ocupă de alte lucruri! Mi-aş dori ca, de acum înainte, antrenorul să fie întrebat despre echipă, despre jucători, nu despre finanţarea clubului. Încă o dată îmi exprim regretul şi îmi cer scuze faţă de cei cărora, probabil, le-au fost create anumite neplăceri prin apariţia acestor articole şi aş vrea ca ei să ştie că nu sunt adevărate. Concret, a apărut că am avea o finanţare de la Veolia! Nu am încheiat niciun contract cu Veolia! Până acum, numai eu şi Claudiu Tudor ştim cum am ţinut acest club, în rest nu a venit nimeni lângă noi! Nu am recurs la vânzări de jucători, am apelat la nişte prieteni, care ne-au ajutat să ducem lucrurile la capăt şi sper ca ei să rămână în continuare lângă noi. Aşa cum am precizat într-un comunicat anterior, raportul cu fostul partener finanţator se rezumă la a purta sigla şi insemnele acestuia pe tricouri, în urma hotărârii Membrilor Fondatori, şi la afişarea bannerelor. La fel se întâmplă şi cu ceilalţi parteneri pe care i-am avut, pentru că lor li se datorează tot ceea are clubul în momentul de faţă. Fostul partener finanţator ne-a acordat mare înţelegere în folosirea maşinilor şi a mijloacelor fixe, atât! Altfel, am încheiat două contracte cu două firme care s-au oferit să vină lângă echipă cu o anumită sponsorizare, şi suntem în discuţie şi cu alte Societăţi care şi-au exprimat dorinţa să vină lângă echipă după rezolvarea situaţiei mărcilor”, a conchis Costel Lazăr.
 
Vezi video mai jos: