Lupii fac legea. A 12 a victorie în campionat. PETROLUL PLOIESTI-Dunarea Călăraşi 4-1
Sâmbătă, pe stadionul ” Ilie Oana”, lupii galbeni au contabilizat al 12 lea succes (din 13 partide) în actualul sezon al Ligii a 2 a, după ce au  învins Dunărea Călăraşi cu scorul de 4-1.
 Pentru Petrolul au marcat Armando Vajushi (minutele 6 şi 20, ambele goluri din penalti), golgeterul Sory Diarra (minutul 51) şi Mario Bratu (minutul 73).
Golul de onoare al  oaspeţilor a apartinut lui Al. Stoica (minutul 16).
În primele 30 minute,  partida a fost echilibrată şi pe fondul unei relaxări a ”gazdelor”, primul gol venind după 6 minute de joc, atunci când Vajusi a transformat o lovitură de la 11 metri după henţul în careu a lui Tenea.
În minutul 16, vizitatorii au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, Alexandru Stoica a înscris plasat din 18 metri lângă bară.
Golul venind după o gafă comună în defensivă ploieştenilor.
După 4 minute aceelasi Vajushi şi-a adus echipa în avantaj, dintr-un nou penalti, urmarea a unui fault asupra sa.
Vizitatorii au dat emoţii în minutul 28, şutul lui Alexandru Stoica (un fost petrolist) din lovitură liberă de la 20 metri a fost respins de sub bară tranversara de Raul Avram, iar Moise nu l-a putut învinge pe goalkeeperul ploieştenilor din 6 metri.
Scor la pauză 2-1 pentru” găzari”
Mitanul 2 a aparţinut lupilor.
În repriza a 2 a o singură echipă a existat pe teren, Petrolul reuşind să înscrie două goluri, având şi alte ocazii.
 În minutul 51, Diarra a înscris din 7 metri (din unghi) pe sub picioarele lui Costache.
Mario Bratu a închis tabela în minutul 73, atunci când a marcat din 9 metri, pe jos, la colţul scurt.
Ploieştenii puteau să mai marcheze până la final.
În minutul 78, Ţicu a şutat din marginea careului, pe jos, dar Costache a reţinut mingea după ce a plonjat.
În minutul 80, Takayuki Seto a şutat din cădere, peste poartă din 7 metri, fiind singur cu portarul advers.
Căpitanul Valentin Ţicu şutat puternic din 17 metri, Costache a respins în aut. (min.82).
Scor final 4-1, un scor care aduce liniştea dinaintea partidelor cu” rivalele” la promovare, Concordia Chiajna, Hermannstadt Sibiu şi „U” Cluj Napoca. 
În acest moment, lupii galbeni au acumulat 36 puncte, având 12 victorii, o egaluri şi 1 înfrângere. Golaveraj 33-4 (+29).
Moment de reculegere.
Înainte de primul fluier al centralului (Mihai Motan) cele două echipe au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Gabriel Doroftei, unul dintre cei mai înfocaţi suporteri petrolişti, care a decedat în urmă cu 3 zile, la spital.
 
Peluza” Ilie Oana” i-a adus un omagiu fostului suporter.
Suporterii lupilor galbeni din Peluza ” Ilie Oana” au afişat pe gard un banner pe care scria” RIP GABRIEL DOROFTEI”, in semn de omagiu pentru fostul fan al ”gazarilor”.
Petrolul Ploieşti: R. Avram – Sg. Pârvulescu, Meijers, Huja, Ţicu (cpt.) – M. Chindriş, Cebotaru – M. Bratu, Buia, Vajushi – S. Diarra
Rezerve: Al. Radu – Alb. Olaru, Seto, Mih. Constantinescu, Măzărache, Boţogan, Ant. Manolache, Tucaliuc, M. Coman
Antrenor: Nicolae Constantin
Dunărea Călăraşi: Al. Costache – D. Filip, Ţenea, M. Leca, Sălceanu, Rob. Ivan, C. Avram, Dr. Grigore, Moise, Al. Iul. Stoica, Al. I. Popescu
Rezerve: Alb. Popa – Vultur, Condei, Nica, Mănăilă, Seymour, Blidar
Antrenor: Virgilică Bogatu
Arbitru: Mihai Motan (Târgovişte)
Asistenţi: Cosmin Viţelaru (Vaslui) -Cosmin Cercel (Piatra Neamţ)
 Rezervă: Sergiu Anton (Bucureşti)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) şi Mihai Prunariu (Târgu Jiu). 
 
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)
Foto banner / Gabriel Dima