Fără emoţii la poalele Tâmpei. FC Brasov-PETROLUL PLOIEŞTI 0-4
Petrolul îşi continuă parcursul de metronom şi, după cea de-a opta victorie consecutivă, obţinută, duminica, la Braşov, şi-a asigurat un avantaj de trei puncte în ierarhia la zi a eşalonului secund. În oraşul de sub Tâmpa, echipa lui Nae Constantin a făcut spectacol, impunându-se cu 4-0 (1-0), golurile fiind înscrise de către Senad Jarovic (14, 60), Eugeniu Cebotaru (54) şi Valentin Ţicu (74, penalti).
Fără emoţii!
Pare sloganul după care se ghidează „lupii” în acest sezon, Petrolul redevenind echipa care impune respect şi inspira teamă printre adversari, cea care porneşte cu prima şansă la victorie indiferent cu cine şi unde ar juca. „Gazarii” au defilat şi pe terenul Braşovului, obţinând o nouă victorie, clară, solidă, demnă de o principală favorită la promovare.
Drumul spre cel de-al optulea succes consecutiv a fost deschis de un alt golgeter inventat de Petrolul în acest sezon, Senad JAROVIC (14). Vârful germano-bosniac şi-a pus în valoare talia şi, la un corner bătut de pe stânga, a câştigat un duel aerian cu portarul Mutu, scuturând plasa cu o lovitură de cap: 0-1!
Imediat, Braşovul a replicat, dar Avram a fost magistral şi a salvat la şutul trimis, din 6 metri, de către Negrean (19), aşa încât Petrolul şi-a putut construi fără presiune victoria. Iar lucrurile s-au clarificat după reluare, repriza secundă venind la pachet cu desprinderea concludentă pe tabela de marcaj. CEBOTARU (54) a punctat pentru 2-0, înscriind, cu capul, după o centrare ideală a lui Tucaliuc, apoi JAROVIC (60) a reuşit „dubla”, cu o reluare din faţa porţii la o pasa a lui Cebotaru, iar ŢICU (74) a „închis” tabela, transformând un penalti dictat după un fault comis de Dumbravă asupra lui Mario Bratu.
Aşa s-a scris istoria meciului, unul la capătul căruia Petrolul a ajuns la cota 27 în clasament şi, la jumatatea sezonului regulat, şi-a consolidat poziţia de lider, cu trei puncte mai mult decât următoarea clasată, Universitatea Cluj.
Etapa viitoare propune un meci de maxim interes pe „Ilie Oană”, Petrolul primind vizita lui CSA Steaua, partida fiind programată să se dispute joi, de la ora 19.30.
 
FC Braşov – Petrolul Ploieşti 0-4 (0-1)
 
Marcatori: Jarovic (14, 60), Cebotaru (54), Ţicu (74, penalti).
 
FC Braşov: Mutu – Burlacu, Gherghe, Sabău, Dumbravă – Lente (cpt), V. Constantin (67 Lascu) – I. Roşu (58 Mihalcea), Iorga (83 Mitroi), Negrean (67 Drăgoi) – El Azzouzi (46 Popa). Antrenor: Andrei Şanta.
 
Petrolul: Avram – Pîrvulescu (67 Boţogan), Lică, Huja, Ţicu (cpt) – Seto, Cebotaru (67 Chindriş) – Constantinescu (46 Bratu), Tucaliuc (67 Saim Tudor), Măzărache (74 Diarra) – Jarovic. Antrenor: Nicolae Constantin.
 
Au arbitrat: Andrei Antonie (Bucureşti) – Imre-Lazslo Bucsi (Sf. Gheorghe) şi Ionuţ Marius Bobe (Videle).
 
 
 
Foto: Bogdan Balas.