Olimpia Comarnic a câştigat” derby-ul” cu Predeşti. Viitorul Predesti-Olimpia Comarnic 0-1
 
Sâmbătă seară, pe o vreme frumoasă, la Predeşti a avut loc un nou episod din” derby-ul” Ligii B Prahova (zona Vest), dintre Viitorul din localitate şi Olimpia Comarnic.
 
După un meci plăcut ochiului, dominat pe alocuri de” oaspeţi”, echipa de pe Valea Prahovei, (aflată la poalele Bucegilor)  s-a impus (în minutul 85) cu scorul de 1-0, printr-un euro gol.
 Fanii comarniceni din nou alături de echipă.
Ca şi acum 2 ani, fanii comarniceni au fost şi de data aceasta lângă echipă,într-o deplasare,  într-un număr mai mic, însă faţa de deplasarea trecută nu au mai adus injurii, nu au mai folosit materiale pirotehnice, având un comportament decent şi faţă de reprezentantul site-ului nostru, pe care îl ameninţase şi înjurase  la precedenta întâlnire.
Singurul incident, jucătorul” amfitrionilor” Madalin Lepadatu a fost  înjurat de fanii oaspeţilor.
Incidentul încheindu-se după meci, cu strângeri de mâini intre ambele părţi.
 
De remarcat este faptul că aceştia (fanii oaspeţilor)  s-au comportat foarte frumos şi după partidă, la o terasă din Predeşti.
 
Felicităm pe această cale” vizitatorii” şi le dorim mult succes.
 
Predeşti, a două înfrângere la limită şi pe final de meci.
 
Ca un blestem, Viitorul a pierdut un meci în ultimele mele, precedenta înfrângere fiind etapa trecută la Şotrile (scor 2-3).
 
Etapa viitoare predestenii se vor deplasa la Nedelea, iar Comarnic va întâlni” acasă” pe AS Gorgota.
 
A arbitrat: Chivu Alexandru
Asistenţi: Creţu Vasile şi Ciobanu Adina
 
Observator de arbitrii: Badea Viorel