Americanul Kwame Donte Vaughn a semnat cu echipa de baschet CSM Ploiesti
Echipa de baschet seniori a CSM Ploieşti începe săptămâna cu o mutare importantă: americanul Kwame Donte Vaughn, un scorer prin definiţie, ce poate evolua pe poziţiile 1 şi 2 (point guard/shooting guard) se alătură proiectului nostru!
În vârstă de 31 de ani (este născut pe 31 mai 1990) şi înalt de 1.91 m, californianul originar din Oakland este absolvent al Cal State Fullerton, dar s-a obişnuit de ani buni cu baschetul european, el venind la Ploieşti după ce a jucat, din 2013, la mai multe cluburi de pe bătrânul continent, unele extrem de cunoscute, precum Partizan Belgrad (Serbia), ASVEL Basket Lyon (Franţa) sau Aris Salonic (Grecia).
Parcursul lui Kwame Vaughn în Europa este unul extrem de „colorat”, el venind prima oară în Italia, la Fortitudo Agrigento (2013-2014), după care a mers în Isarel (Ironi Ramat Gan, 2014-2015), Belgia (Antwerp Giants, 2015-2016), din nou Israel (Ironi Nahariya, 2016), Franţa (ASVEL Basket Lyon, 2016), Germania (Skyliners Frankfurt, 2016-2017), Grecia (Aris Salonic, 2017), Serbia (Partizan Belgrad, 2018), Croaţia (KK Zadar (2018-2019), Arabia Saudită (Al-Ittihad Jeddah, 2019-2020, aceasta fiind singura ieşire din Europa baschetbalistică) şi Kosovo (KB Ponte Prizreni, 2020-2021). În anul 2018, a câştigat Cupa Serbiei, cu Partizan Belgrad.
Kwame Donte Vaughn este un marcator înnăscut, cifrele realizate de-a lungul timpului fiind extrem de interesante: la toate echipele la care a evoluat a avut medii de minim 10 puncte/meci, cu 22/meci la Agrigento, 26/meci la Ironi Ramat Gan, 17.8/meci la Antwerp, 14.9/meci la Skyliners, 10.4/meci la Partizan, 15.5/meci la Zadar şi, în ultimul an, 25.1/meci la Prizreni. Totodată, el are şi experienţa competiţiilor continentale, evoluând în FIBA Europe Cup, cu Antwerp Giants (a fost ales în „starting five”-ul competiţiei în 2016), în Champions League, cu Fraport Skyliners şi Aris Salonic, şi în ABA League, cu Partizan şi Zadar.
Sejfic nu mai vine, negocieri avansate pentru un alt pivot
Altfel, unul dintre cei doi străini anunţaţi pentru viitorul sezon, bosniacul Ismet Sejfic, nu mai vine la Ploieşti, renunţându-se la contract de comun acord după ce jucătorul a invocat ceva probleme personale din cauza cărora va alege să rămână, foarte probabil, în spaţiul ex-iugoslav.
În aceste condiţii, coordonatorul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan, şi antrenorul Mihai Popa au demarat discuţii pentru găsirea unui înlocuitor, negocierile cu un pivot american, care a mai trecut pentru puţin timp prin Liga Naţională de Baschet, fiind extrem de avansate.
 
Sursa:CSM Ploiesti