Secţia de baschet a CSM Ploieşti şi-a prezentat planurile privind participarea în Liga Naţională
Secţia de baschet a CSM Ploieşti şi-a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, planurile privind participarea în Liga Naţională, drept dobândit la capătul unui sezon 2020-2021 în care s-a obţinut promovarea din postura de ocupantă a poziţiei secunde la Turneul Final de la Ploieşti.
 
Coordonatorul structurii sportive a clubului, Cristian Nica, coordonatorul secţiei de baschet, Ionuţ Ivan, şi noul antrenor principal al echipei de seniori, Mihai Popa, au venit în faţa reprezentanţilor mass-media şi au vorbit despre primii paşi făcuţi în această vară în vederea unei participări onorabile pe scena primului eşalon baschetbalistic al ţării. Pe lângă numirea fostului tehnician de la Gaz Metan şi CSM Mediaş la cârma echipei, coroborată cu avansarea lui Ionuţ Ivan în poziţia de coordonator al secţiei, au fost anunţate şi primele cinci transferuri realizate pentru întărirea echipei: macedoneanul Andrej Magdevski, bosniacul Ismet Sejfic şi românii Octavian Popa Calotă, Bogdan Popa şi Christian Chiţu.
 
Coordonatorul structurii sportive, Cristian Nica, a deschis întâlnirea menţionând că „aşa cum rezultatele din ultimul an o arată, secţiei de baschet i se întrevede un viitor frumos, pentru că, pe lângă această promovare a echipei de seniori, au fost performanţe la nivel de juniori atât la fete, cât şi la băieţi. Participarea în Liga Naţională ne obligă, mai ales că vorbim despre Ploieşti, oraş în care Asesoft a făcut performanţă la cel mai înalt nivel, aşa că am făcut, deja, primii paşi în vederea unei prezenţe onorabile în prima ligă”.
 
 
Sursa si foto:CSM Ploiesti