Comunicat Familia Regală a Romaniei:Cupa Reginei şi Cupa Regelui la Oină 2021
Comunicat Familia Regală a Romaniei:Cupa Reginei şi Cupa Regelui la Oină 2021
Federaţia Română de Oină a organizat în acest an cele două cupe naţionale la sportul tradiţional românesc, oina: Cupa Regelui (ajunsă la a 8-a ediţie) şi Cupa Reginei (aflată la a 2-a ediţie).
Finala celor două competiţii a avut loc la Ploieşti, pe stadionul “Ilie Oană”. Gazdele ploieştene, în frunte cu Primăria Municipiului, cu Clubul Sportiv Municipal Ploieşti şi Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti  au dovedit o ospitalitate ieşită din comun, iar Federaţia Română de Oină şi preşedintele ei, Nicolae Dobre, s-au întrecut pe ei înşişi în organizarea celor două competiţii.
Astfel, ediţia 2021 a fost cea mai frumoasă şi mai reuşită de la fondarea celor două Cupe şi până astăzi.
Corul Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti a intonat Imnul de stat al României şi Imnul Regal, iar apoi sute de porumbei şi-au luat zborul deasupra stadionului, moment oferit de crescătoriile columbofile Ambiţia MMA şi Levin Haus, membre ale Asociaţiei Judeţene Columbofile Prahova. A luat parte la întregul eveniment Asociaţia Tradiţii Ostăşeşti, aflată sub înalt patronaj regal.
Primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, i-a oferit Custodelui Coroanei, în mod simbolic, Cheia Oraşului nu înainte ca primirea invitaţilor pe covorul roşu sa fie făcută pe acordurile formaţiei Filarmonicii ploieştene- Cvartetul Chronos 
Finala Cupei Reginei a reunit echipele feminine Progresul Băileşti (campioana naţională din 2019) şi Dacia Mioveni (câştigătoarea Cupei României din 2019). A câştigat Cupa Reginei 2021 echipa Dacia Mioveni.
Cupa Regelui a prilejuit, în finală, întâlnirea dintre ACS Frontiera Tomis Constanţa (campioana naţională din 2019) şi CS Biruinţa Gherăeşti (vicecampioana naţională din 2019). Cupa Regelui 2021 a fost câştigată de Frontiera Tomis Constanţa.
Federaţia Română de Oină a fost fondată în anul 1932, sub domnia Regelui Carol al II-lea. De atunci încoace, fiecare generaţie regală a sprijinit cel mai vechi şi mai tradiţional sport românesc, strâns împletit cu istoria, ştiinţa, educaţia şi arta naţională.
Până în anul 2017, Federaţia Română de Oină a fost sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai. De atunci încoace, ea se află sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei. În aceşti ultimi patru ani, a fost introdus în calendarul competiţional “Cupa Reginei”, care oferă şansa oinei feminin să fie mai bine cunoscută de publicul din ţara noastră.
 
Foto:Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiesti