LUPII GALBENI S-AU REUNIT PENTRU NOU SEZON (foto-video)

„Lupii” s-au întors, de astăzi, la treabă, Nicolae Constantin conducând, în aplauzele suporterilor prezenţi pe pe „Ilie Oană”, primul antrenament din această vară.

Nae Constantin şi asistenţii săi, Valentin Bădoi (antrenor secund), Carmel Bărbulescu (preparator fizic) şi Cătălin Grigore (antrenor pentru portari), au avut sub comandă 34 de jucători la şedinţa de pregătire din această seară. Pe lângă vechii componenţi ai lotului, pe „Ilie Oană” au păşit şi foarte mulţi tineri tineri fotbalişti, încă juniori sau, cazul unora dintre ei, formaţi în Centrul de Copii şi Juniori al clubului nostru, dar şi nou-veniţii Eugeniu Cebotaru, Marius Coman sau Sergiu Pârvulescu, jucători care au semnat, deja, angajamentele cu „galben-albaştrii”.

Ca noutate absolută a putut fi consemnată prezenţa atacantului Simon Măzărache (28 ani), cel care, în ultimul sezon competiţional, a evoluat pentru Farul Constanţa. Fost jucător la Universitatea Craiova, Juventus Bucureşti, Concordia Chiajna sau CS Mioveni, având şi 65 de prezenţe la nivel de prim eşalon, Măzărache va discuta termenii unei înţelegeri cu oficialii clubului nostru, fiind de aşteptat ca, zilele următoare, să semneze un contract. Iată, însă, lotul prezent la reunire:

Portari: Raul AVRAM (1993); Nicolai CEBOTARI (1997), Alexandru RADU (2003, revenire împrumut CSO Plopeni), Andrei JERCĂLĂU (2004) .

Jucători de câmp: – Alberto OLARU (1998), Ştefan NIŢĂ (2003, revenire împrumut CSO Plopeni), Viorel LICĂ (1995), Sergiu PÂRVULESCU (2003, ACS Kids Tâmpa Braşov, ultima dată la Gloria Buzău), Adrian NICOLAE (2003), Marian Fernando HUJA (1999), Bart Adrianus Johannes MEIJERS (1997), Antoniu MANOLACHE (2000), Valentin ŢICU (2000), Aris OPREA (2003, revenire împrumut CSO Plopeni), Dacian DUNCA (2000, revenire împrumut CSO Plopeni), Andrei RUS (2000, revenire împrumut Dunărea Călăraşi);

– Mihai CONSTANTINESCU (2002), Mario-George BRATU (2002), Alexandru Saim TUDOR (1998), Silviu-Gabriel PANĂ (1991), Eugeniu CEBOTARU (1984, ex-Academica Clinceni), Romario MOISE (1995), Serge Yvan EKOLLO (1998), Mihai NIŢESCU (2001), Cristian LICSANDRU (2003), Alin BOŢOGAN (2004), Rareş SIMIONESCU (2002, revenire împrumut CSO Plopeni), Robert ENACHE (2002), Iulian ILIE (2001, ultima dată Mostiştea Ulmu);

– Marius COMAN (1996, ex-ACS Fotbal Comuna Recea), Sory Ibrahim DIARRA (2000, revenire împrumut Unirea Slobozia), David ILIE (2004), Leonard IOVU (2003), Simon MĂZĂRACHE (1993, ultima dată Farul Constanţa).

Evident, „sita” va cerne în perioada următoare, nu toţi jucătorii care au fost prezenţi la prima şedinţă de pregătire urmând să facă parte din efectivul „lupilor” pentru stagiunea 2021-2022. De notat şi faptul că albanezul Armando Vajushi şi Darius Buia au fost învoiţi, urmând să ajungă la Ploieşti în perioada următoare.

Cantonament la Ploieşti.

Pentru această vară, oficialii formaţiei noastre au decis să renunţe la varianta unui cantonament montan, în favoarea unui stagiu centralizat ce se va desfăşura chiar la Ploieşti.

„Am luat hotărârea să rămânem aici, şi nu din raţiuni de natură financiară, ci pentru că avem toate condiţiile necesare să ne pregătim cum trebuie pe plan local”, a confirmat preşedintele Costel Lazăr. „Chiar eu am insistat pentru această variantă, după ce am analizat plusurile şi minusurile, şi am constatat că sunt mai multe plusuri.

Avem trei terenuri de antrenament pe care ne putem face programul cum vrem noi, fără să depindem de alte echipe, aşa că nu avea niciun rost să mergem la munte”, a spus şi Nicolae Constantin.

Pentru început, „lupii” vor avea un program cu unul sau două antrenamente zilnice, iar vineri vor efectua vizita medicală.

Pe 25 iunie este antamat şi primul joc test, în compania formaţiei de eşalon judeţean Tricolorul Breaza, pentru ca din 28 iunie să se intre în cantonament, stagiul urmând să se întindă până pe 9 iulie. În afara jocului cu Tricolorul, petroliştii vor mai disputa, până la startul oficial al sezonului viitor, programat pentru data de 31 iulie, alte cel puţin patru jocuri amicale, pe lista adversarelor aflându-se Viitorul Constanţa, CS Mioveni, Concordia Chiajna şi Gloria Buzău. Juniorii „U16”, prezenţi la primul antrenament.

Înainte ca jucătorii Petrolului să iasă pe gazon, pe „Ilie Oană” şi-au făcut apariţia componenţii echipei de juniori „U16”, cea care a ajuns, de curând, în turneul final al „Ligii Elitelor”.

Micii petrolişti s-au prezentat, astfel, în faţa suporterilor prezenţi la antrenamentul din această seară, aşteptându-se de la ei ca, în viitorul cât mai apropiat, să facă pasul către prima echipă. Sergiu Pârvulescu, ultimul venit. Petrolul Ploiesti îşi continuă campania de întărire a lotului de jucători în perspectiva viitorului sezon competiţional, astăzi ajungând la un acord cu tânărul fundaş dreapta Sergiu Pârvulescu.

În vârstă de doar 17 ani, născut la Braşov, Pârvulescu are, deja, experienţa unui sezon competiţional la nivelul eşalonului secund.

Crescut la ACS Kids Tâmpa Braşov, grupare de care aparţine şi în prezent, noul echipier al „lupilor” a evoluat, în ediţia 2020-2021 a Ligii 2, sub formă de împrumut la Gloria Buzău, bifând 16 prezenţe în sezonul regulat şi alte şase pe parcursul fazei play-out, şi, cu o singură excepţie, a fost titular în toate aceste confruntări.

În plus, în afara partidei cu „U” Cluj, în care a intrat pe teren imediat după pauză, şi a meciului cu CSM Reşiţa, atunci când a fost înlocuit în minutul 72, Pârvulescu a fost integralist în celelalte întâlniri, o performanţă deloc de neglijat pentru un jucător născut în 2003.

În acelaşi timp, Pârvulescu este un obişnuit al naţionalelor de juniori, ultima dată fiind convocat la reprezentativa „Under 18”, acolo unde, recent, a fost coechipier cu un alt petrolist, fundaşul central Adrian Nicolae, la un turneu desfăşurat în Serbia.

Conferinta de presa. „Trebuie să fim uniţi!”

Şi mesajul lui Nicolae Constantin a fost unul cât se poate de clar. „Le mulţumesc celor din conducere şi suporterilor pentru că au avut încredere în mine şi că mi-au încredinţat această onoare, aceea de a conduce Petrolul în noul sezon. Pentru mine obiectivul este promovarea şi atât!

Am venit cu mare încredere şi sunt sigur că vom trage cu toţii la aceeaşi căruţă şi că vom ajunge acolo unde ne dorim”, a mărturisit Nicolae Constantin, noul antrenor al „lupilor” vorbind şi despre efectivul de jucători cu care va porni la drum. „Este un început mai greu, dar, din fericire pentru mine, mă bazez pe mulţi jucători la start.

O mare parte sunt dintre cei vechi şi ei ştiu, deja, ce înseamnă Petrolul, aşa că, din punctul acesta de vedere, pot să spun că sunt ok.

E clar că ne mai dorim întăriri, dar vrem să aducem jucători peste ce avem noi în acest moment”, a continuat Constantin. „Pare un campionat interesant şi ar trebui să fie dificil de promovat.

Dar, ţinând cont de ce se scrie în presă şi de problemele pe care le au multe echipe, poate să fie un an foarte greu sau, poate, un culoar foarte bun către primul eşalon!

Încă sunt destul de multe necunoscute şi rămâne să vedem ce ne va rezerva viitorul din punctul acesta de vedere”, a concluzionat Nae Constantin. Vezi video cu conferinta de presa mai jos :

Sursa:www.fcpetrolul.ro

Video:FC Petrolul si INFO PLOIESTICITY

Foto: Cristi Stavri