Claudiu Tudor este noul director sportiv al  echipei Petrolul Ploiesti
Claudiu Tudor revine de astăzi, oficial, în familia Petrolului, fostul jucător şi „căpitan” al echipei noastre fiind noul director sportiv al „galben-albaştrilor”.
 
„A fost, bineînţeles, o alegere făcută cu sufletul. Am debutat în prima divizie pe <<Ilie Oană>>, tot aici am agăţat <<ghetele în cui>>, iar acum am şansa să ajut Petrolul şi dintr-o altă postură. Am venit şi pentru suporterii minunaţi ai Petrolului, pentru ca a fost propunerea lor, îmbrăţişată fără rezerve de conducerea clubului, şi îmi doresc să pot fi de folos şi din această poziţie. Sper ca toţi cei care alcătuim familia petrolistă să punem umărul şi să readucem echipa în prim-planul fotbalului românesc”, a declarat noul oficial al clubului nostru.
 
În vârstă de 36 de ani, Claudiu Tudor şi-a început şi şi-a încheiat cariera de jucător la Petrolul. A debutat în Divizia A la doar 16 ani, într-un meci FC Petrolul – Ceahlăul Piatra Neamţ (27 octombrie 2001), pe când echipa era antrenată de către Costel Lazăr, şi s-a retras tot de pe „Ilie Oană”, pe 26 mai 2018, în partida cu CS Popeşti Leordeni, din ultima etapă a stagiunii 2017-2018 a Ligii 3, şi după două sezoane în care a fost liderul incontestabil din teren al unei echipe ce pornise la un nou drum.
 
Între cele două borne, cariera lui Claudiu Tudor a mai cuprins „etapele” Universitatea Craiova, Sheriff Tiraspol, Juventus Bucureşti, CSM FC Ploieşti, Astra Ploieşti, Politehnica Iaşi, SC Bacău, UTA Arad, CS Afumaţi şi Voinţa Snagov, talentatul mijlocaş evoluând în primele două eşaloane ale fotbalului românesc.
 
Sursa:FCPetrolul.ro