Înfrângere la limită în meciul cu Germania,după un meci în care nemţii au dominat copios
Duminică seară, naţională României a pierdut în faţa echipei similare a Germaniei, cu scorul de 0-1, în Preliminariile C.M. 2022, după o partidă în care nemţii au ratat 7-8 ocazii, eroul serii fiind portarul” tricolorilor”, Florin Nită (de la Sparta Praga).
În primele 15 minute, tricolorii au avut tupeu, în minutul 12, Mihăilă a şutat puternic de la 10 metri cu stângul, însă mingea a trecut peste poartă.
 
Din minutul 15 şi până la pauză, Germania şi-a arătat” supremaţia”, a dominat clar şi a ratat” exasperant”, făcându-l” eroul serii” pe Florin Nită.
Singurul gol al partidei, a fost înscris de Gnabry (min.15), după ce a primit o pasă excelentă de la Havertz, Camora fiind doar un” pion” în faţa germanului.
 
Ocazii cât pentru toată campania de calificare.
 
Tăvălugul german s-a pus în mişcare, nefiind o surpriză dacă scorul la pauză era cu 4 +.
În minutul 17, Kimmich a şutat violent, mingea s-a dus în tranversara.
În minutul 19, Kimmich mai prinde o torpilă, însă Nită respinge, apoi aceelasi Nită îl blochează pe Serge Gnabry.
Bâlbe în lanţ, în defensivă, însă Nită parcă este din alt meci.
În minutul 20, Iannis Hagi a vrut să protejeze o minge, însă a fost” trimis” în panourile publicitare de umărul lui Rudiger, nefiind fault.
Deşi timp de 10 minute, nemţii s-au jucat ca la antrenament, nefortand ofensiva (ce băieţi buni)
În minutul 29, Gundogan a centrat în careu, Goretzka i-a păsat cu călcâiul lui Sane, acesta a pasat tot cu călcâiul până la Kimmich, iar acesta a tras în Stanciu. O fază în care nemţii, s-au distrat cu apărarea noastră ca la play station.
Minutul 32, a însemnat o nouă ocazie a oaspeţilor, însă Gnabry nu şi-a reglat şutul, Nită a reţinut. 
În minutul 45+1, tot Nită... Emre Can a şutat de la 20 de metri, portarul naţionalei a prins.
Neur ca la Bayern Munchen... în minutul 45, Goretzka (cam relaxat) a pasat uşor în spate, Neuer a ieşit din careu şi a respins din faţa (inexistentului) Keşeru. 
Scor la pauză, 0-1, după o repriză în care oaspeţii s-au distrat pe teren şi doar intervenţiile lui Nită au oprit un scor fluviu.
În cea de a 2 a parte, nemţii au accelerat, doar când trebuia, continund să-şi creeze ocazii.
Nită, peste tot...
În minutul 48, portarul României a respins (cu capul) de la 25 metri din faţa lui Sane. Nită demonstrând fundăşiilor” tricolori” că le poate lua locul, oricând.
Minutul 51, Goretzka, a şutat violent de la 16 metri, Nită a boxat.
După un minut, Goretzka a umilit defensiva noastră, însă (în sfârşit) Chiriches a respins.
Minutul 53, Sane l-a driblatr pe Nită, Ianis Hagi l-a blocat, iar Nită a respins, ca un veritabil fundaş. Ce căuta Hagi în apărare?!?
În sfârşit, mai avem şi noi o ocazie, după 20 minute...
În minutul 55, Tosca a centrat în careu, Tănase a şutat la poartă, dar a fost blocat de Gundogan.
Gnabry, ca în curtea şcolii.
În minutul 58, Gnabry a făcut o cursă individuală, de 30 metri, a driblat tot, însă şutul său de la 16 metri a fost respins de... Nită, de la rădăcina barii.
Să-i oprească cineva pe nemţi...
Germania parcă nu se mai oprea din ocazii...
În minutul 60,” turcul” Gundogan a şutat din 10 metri, mingea respinsă de... Nită. 
În minutul 63, Gnabry a pasat în faţa porţii, iar Sane a deviat agonizant pe lângă poartă.
Linişte, timp de 10 minute.
Oaspeţii pare să se relaxeze, timp de 10 minute, însă şi-au dozat efortul, iar în minutul 75 au avut o lovitură liberă, dar fără rezultat remarcabil, şutul lui Sane făcându-l KO pe Burcă.
Emoţii pe final...
Tricolorii puteam să producă” cutremurul”, pe relaxarea oaspeţilor.
Germania după ce a ratat exasperant, a redus motoarele, însă cu atenţie în defensivă şi au mai avut o ocazie clară de gol, în ultimele 10 minute, în minutul 80 Werner a şutat puternic, Nită a intervinit spectaculos.
Puteam să egalăm în minutele 82 şutul lui Puşcaş a fost respins de Rudiger, în corner, iar în minutul 87 George Puşcaş, l-a întors în careu pe Rudiger şi a tras puternic, dar direct în Neuer. 
 
Scor final România -Germania 0-1, după acest rezultat naţionala ocupă locul 4 în grupa J a Preliminariilor C.M.2022, având 3 puncte, în primul meci tricolorii au învins Macedonia de Nord (scor 3-2).
Miercuri, în Armenia.
Naţionala României se va deplasa miercuri în Armenia, pentru partidă cu ţara gazdă, care în momentul acesta este pe locul 2, cu 6 puncte.
 
ROMÂNIA: 1. Nită – 4. Popescu, 6. Chiricheş-cpt., 3. Toşca, 22. Camora – 7. Stanciu, 18. Marin – 14. Hagi, 19. Tănase, 21. Mihăilă – 13. Keşeru. Selecţioner: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Lazăr, 16. Radu – 2. Mogoş, 5. Nedelcearu, 8. Cicâldău, 9. Puşcaş, 10. Maxim, 11. Bancu, 15. Burcă, 17. Bicfalvi, 20. Man, 23. Creţu
GERMANIA: 1. Neuer – 13. Klostermann, 16. Rudiger, 23. Emre Can, 4. Ginter – 21. Gundogan, 6. Kimmich, 18. Goretzka – 19. Sane, 20. Gnabry, 10. Havertz. Selecţioner: Joachim Low
Rezerve: 12. Leno, 22. Ter Stegen – 2. Max, 5. Tah, 8. Musiala, 9. Werner, 11. Younes, 14. Neuhaus, 17. Wirtz
Foto: FRF.ro