Victorie clara in urbea lui Brancusi . Pandurii Tg.Jiu-PETROLUL PLOIESTI 0-4
 
Petrolul s-a impus lejer pe terenul ultimei clasate, Pandurii Tg. Jiu, şi, cu victoria de duminica, a urcat până pe locul trei în ierarhia la zi a Ligii 2. „Lupii” au câştigat cu 4-0, scor stabilit încă din prima repriză, după golurile marcate de către Roige (5), Moise (13), Vajushi (24, pen.) şi Buhăescu (44).
Cu drumul deschis către un loc pe podiumul clasamentului după rezultatele înregistrate în această etapă, Petrolul a abordat partida de la Tg. Jiu ca o echipă decisă să nu rateze oportunitatea apărută. Calculele hârtiei dădeau, de la bun început, formaţia noastră drept mare favorită, în condiţiile în care Pandurii a luat, de ceva vreme, „lanterna roşie” în braţe şi sunt şanse mici să mai scape de ea, iar elevii lui Viorel Moldovan au reuşit să înlăture, din faşă, orice muguri ai unei potenţiale mari surprize.
Tabela de marcaj a rămas imaculată doar până în minutul 5, adică până când „căpitanul” POL ROIGE a deschis scorul, cu o lovitură de cap expediată de undeva din mijlocul careului advers, la o fază la care Romario Moise „torpilase” transversala cu un şut de la aproape 30 de metri! Avantajul a căpătat, repede, proporţii liniştitoare, ROMARIO MOISE (13) înscriind, cu o deviere din careu, pentru 2-0, pentru ca ARMANDO VAJUSHI (24), autorul centrării de la golul doi, să-şi treacă, la rândul său, numele pe lista marcatorilor, transformând o lovitură de pedeapsă tot de el obţinută, după un duel cu Moisie. Iar asta n-a fost tot până la pauză, pentru că, aproape de intrarea la cabine, VASILE BUHĂESCU (44) a recuperat un balon în suprafaţa de pedeapsă adversă şi, cu un şut violent, trimis sub transversală, l-a obligat pe Aldescu să scoată, pentru cea de-a patra oară, mingea din plasă!
Scorul lejer consemnat, pe tabelă, după primele 45 de minute i-a permis lui Viorel Moldovan să începă să se gândească, încă de la pauză, la meciul cu Astra. Astfel, tehnicianul a efectuat trei mutări din startul reprizei a doua, Roige, Nir Lax şi Buhăescu rămânând la vestiare, şi faptul că petroliştii au ales să-şi conserve energiile s-a văzut pe parcursul părţii secunde, una în care jocul a scăzut vizibil în intensitate. Nu s-a mai marcat până la final, menţinându-se, astfel, consemnat scorul stabilit după prima repriză, iar victoria categorică de astăzi ajută echipa noastră să-şi consolideze poziţia în lupta pentru ocuparea unui loc calificant în play-off.
Cu 27 de puncte adunate, Petrolul urcă până pe poziţia a treia în clasamentul la zi al eşalonului secund, pe care o împarte, momentan, cu Dunărea Călăraşi şi Rapid Bucureşti, golaverajul fiind de partea formaţiei noastre. Miercuri, „lupii” vor lupta pentru calificarea în „careul de aşi” al Cupei României, având-o ca adversară pe Astra Giurgiu (ora 20.30, „Ilie Oană”), iar la sfârşitul săptămânii vor avea liber în campionat, ca urmare a retragerii lui Turris-Oltul Tr. Măgurele. Până la finalul sezonului regular, „galben-albaştrii” mai au de susţinut trei „finale”, cu Concordia Chiajna (deplasare), CS Mioveni (acasă) şi Universitatea Cluj (deplasare).
 
Pandurii Tg. Jiu – FC Petrolul Ploieşti (0-4).
 
Marcatori: Roige (5), R. Moise (13), Vajushi (26, pen.), Buhăescu (44).
 
Pandurii: Aldescu – Dieu, Moisie, C. Grecu (cpt), Filip (46 Răchişan) – Sylla (84 Raşoveanu), Habet (46 N. Cotolan) – Bunga, Acosta, Dodoi (58 Goma) – Velcotă (84 Zaborowski). Antrenor: Alexandru Călin Cojocaru.
 
FC Petrolul: Kitanov – Olaru, Meijers, Lică (77 Manolache), Ţicu – Nir Lax (46 Mitrea), R. Moise – Constantinescu (74 Bratu), Roige (cpt) (46 S. Pană), Vajushi – Buhăescu (46 Balint). Antrenor: Viorel Moldovan.
 
Au arbitrat: George Cătălin Roman (Timişoara) – Casian Băla (Arad) şi Alexandru Mihăilă (Rm. Vîlcea). Arbitru de rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova).
 
Observatori: Ion Negoescu (Târgovişte) şi Cristian Petropulos (Alba Iulia).
 
 
Foto:Cristi Stavri