Reprezinta PETROLUL PLOIESTI la show-ul tv  ”Microbist de Romania ”
 
”Microbist de România”, un reality show produs de către către Yzermann Entertainment, ce va rula, în această primăvară, pe TVR 1, le dă şansa fanilor primelor zece echipe din România, alese în funcţie de numărul de urmăritori de pe canalele de socializare, să se întreacă, în luxuriantul decor al Insulelor Maldive, pentru titlul de „Suporterul nr. 1 al României”!
 
Dacă ştii, cu adevărat, ce înseamnă spiritul de petrolist, dacă nu ai rău de mare, nu îţi este frică de apă şi crezi că eşti suficient de bine pregătit fizic încât să faci faţă cu brio celor 20 de probe alese de către organizator, atunci poţi chiar tu să reprezinţi Petrolul Ploieşti la „Microbist de România”!
 
Ce trebuie să faci? Să trimiţi, până sâmbătă, 20 februarie, pe adresa de e-mail press@fcpetrolul.ro, un videoclip scurt (10-20 de secunde), în care să te prezinţi şi să ne convingi că eşti persoana potrivită pentru a-i reprezenta pe „lupi” în această competiţie.
 
Şi dacă treci de selecţie, atunci ai şansa să petreci 12 zile în Maldive, o vacanţă de vis, plină de distracţie şi de aventură.
 
Sursa:FCPetrolul.ro