Ultimele noutati de la PETROLUL PLOIESTI
 
După ce au avut, duminică, o zi liberă, elevii lui Viorel Moldovan s-au întors, luni dimineaţă, la antrenamente, pregătindu-se, pentru prima dată în acest an, într-un decor cu adevărat de iarnă.
 
„Lupii” au mers la Brazi, pentru o porţie de alergări prin zăpadă, iar programul, pentru luni şi marţi, rămâne unul de semicantonament, cu câte două antrenamente zilnice. Miercuri va fi o singură şedinţă de pregătire, joi este programat testul medical, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, iar sâmbătă se intenţionează disputarea unui prim joc-test în 2021, contra formaţiei de eşalon trei CSO Plopeni.
 
În ceea ce priveşte componenţa lotului, jucătorii Joeri Poelmans, Brian Mendoza, Mihai Niţescu, Steve Leo Belek şi Manuel Botic au fost înştiinţaţi că nu mai intră în vederile staffului tehnic, astfel încât ei nu vor mai participa la antrenamentele primei echipe, situaţia contractuală a celor cinci urmând să fie rezolvată în perioada imediat următoare.
 
Cantonament la Săcele
 
„Lupii” vor efectua stagiul centralizat, din această iarnă, la Săcele, cantonamentul, ce va fi găzduit de către hotelul „Hanul Mureşenilor” urmând să debuteze duminică, 17 ianuarie. Antrenamentele se vor desfăşura la Tărlungeni, iar pe parcursul celor două săptămâni se intenţionează şi disputarea unor meciuri de verificare, fiind stabilite testele cu Sepsi Sf. Gheorghe (20 ianuarie), AFC Odorheiu Secuiesc (23 ianuarie) şi Dunărea Călăraşi (28 ianuarie). Desigur, programul va putea suferi modificări în funcţie de condiţiile atmosferice.
 
Ciprian Pura completează staff-ul tehnic
 
Începând de astăzi, Viorel Moldovan va avea încă un ajutor în staff-ul său, Ciprian Pura revenind în postura de antrenor secund al „galben-albaştrilor”. Fost jucător al Petrolului, Pura (51 ani) a activat, în ultima perioadă, în cadrul Academiei clubului nostru, iar la prima formaţie a mai fost antrenor secund în stagiunea 2017-2018, sub comanda lui Octavian Grigore.
 
Jucatori noi .
VLAD MITREA :
Tânărul mijlocaş central Vlad Nicolae Mitrea (19 ani) va evolua, până la finalul acestei stagiuni, pentru FC Petrolul Ploieşti.
 
Născut în anul 2001, noul echipier al „lupilor” a fost împrumutat de la prim-divizionara Sepsi OSK Sf. Gheorghe, formaţie pentru care a bifat, în acest sezon, cinci apariţii.
Mitrea a evoluat, anterior, pentru echipele de juniori U17 şi U18 ale lui Internazionale Milano, iar, între 2019 şi 2020, a fost legitimat la gruparea belgiană KSC Lokeren. De asemenea, are trei apariţii şi un gol marcat pentru România U17, precum şi trei jocuri disputate pentru reprezentativa U18.
VIOREL LICA :
În vârstă de 25 de ani, Viorel Lică (1.91 m) a evoluat în ultimele două stagiuni la Farul Constanţa, formaţie pentru care a bifat 33 de prezenţe şi cinci goluri marcate. Anterior, masivul apărător jucase pentru Dinamo II Bucureşti, Oţelul Galaţi şi Sportul Snagov.
Revenire SERGIU ARNAUTU :
Golgheterul „lupilor” din ultimele sezoane, Sergiu Arnăutu, va îmbraca, din nou, tricoul formaţiei noastre! Atacantul central a semnat, astăzi, un acord cu FC Petrolul Ploieşti, valabil până la finalul actualului campionat, cu clauză de prelungire în situaţia promovării.
 
Ajuns la vârsta de 30 de ani, Arnăutu (1.87 metri) este, practic, un produs al Petrolului, debutând pentru formaţia „galben-albastră” în 2008, atunci când a bifat 16 apariţii în eşalonul secund. A trecut, apoi, la Chimia Brazi, iar în 2012 s-a transferat, în primul eşalon, la CS Turnu Severin. Au urmat CS Mioveni, CSM Rm. Vâlcea, Juventus Bucureşti, FC Tiraspol, FCM Baia Mare şi Luceafărul Oradea, pentru ca, în vara lui 2017, Arnăutu să se întoarcă la Petrolul, fiind, în următoarele trei stagiuni, principalul marcator al echipei: 22 goluri în sezonul 2017-2018 (Liga 3), 15 goluri în campionatul 2018-2019 şi 10 goluri în stagiunea 2019-2020.
 
În acestă ediţie, Sergiu Arnătutu a evoluat pentru Concordia Chiajna, bifând 15 apariţii şi patru goluri marcate.
 
Declaratie Viorel Moldovanu despre meciul din Cupa,cu Politehnica Iasi .
Tehnicianul „galben-albaştrilor” a comentat tragerea la sorţi, spunând că este încrezător în şansele pe care echipa sa le are pentru a se califica în sferturile de finală. „Nu aveam preferinţe înainte de tragerea la sorţi! Nu luasem în calcul pe nimeni, în mod special, pentru că obiectivul nostru este acela de a merge cât mai departe. Vom întâlni o formaţie din primul eşalon, o echipă valoroasă, dar sunt convins că avem potenţialul şi capacitatea necesară pentru a câştiga această confruntare”, a afirmat Viorel Moldovan.
 
„Este bine că jucăm acasă şi, în acelaşi timp, cred că va fi şi prilejul potrivit pentru a vedea unde ne aflăm în acest moment. Vom avea timp, apoi, să pregătim şi debutul în campionat, accederea în play-off fiind, evident, prioritatea noastră. Dar asta nu înseamnă că vom neglija Cupa României, o competiţie pe care o respectăm şi în care ne dorim să avem un parcurs cât mai lung”, a adăugat Viorel Moldovan.
 
Sursa:FCPetrolul.ro