Mirela Dulgheru va da startul Campionatelor Naţionale de Ciclism pe Şosea.

Vineri dimineaţă, la Bucov, vor începe probele ediţiei cu numărul 68 a Campionatelor Naţionale de Ciclism pe Şosea, organizată de Asociaţia Judeţeană de Ciclism Prahova, în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism şi Consiliul Judeţean Prahova.

Competiţia se va deschide cu proba regină, cea de fond a sportivilor Elite şi U23 masculin. Startul, programat de la ora 9.00, urmează să fie dat de una dintre legendele sportului românesc, în prezent conferenţiar universitar doctor la Universitatea „Petrol – Gaze” Ploieşti, oraş în care este şi Cetăţean de onoare, anume Mirela Dulgheru.

Fostă campioană mondială universitară de atletism, la proba de săritura în lungime (Buffalo – SUA, 1993), Mirela Dulgheru a fost la un singur loc de podiumul olimpic al ediţiei din 1992 (Barcelona) la proba respectivă, şi încă deţine două recorduri naţionale în sală, la săritura în lungime (6.99 m - 1993) şi la 60 m (7.22 sec. - 1993).

De menţionat, totodată, că la celelalte probe ale Campionatelor Naţionale de Ciclism startul va fi realizat de către oficialităţi din cadrul autorităţilor locale.

Detalii despre program şi traseele probelor de concurs găsiţi aici
.
------
Finalul lunii iunie aparţine, prin excelenţă, Campionatelor Naţionale de şosea, a căror dată e stabilită prin regulamentul Uniunii Cicliste Internaţionale. În acest an, campionatele din România revin în Prahova, un judeţ cu o tradiţie de invidiat în ale sportului cu pedale. Asociaţia Judeţeană de Ciclism Prahova propune trei zile de competiţii intense în jurul Cramei Seciu şi a satelor din sudul Ploieştiului.