Petrolul Ploiesti-Aerostar Bacau se va juca la  Mogoşoaia
Partida dintre FC Petrolul Ploieşti şi Aerostar Bacău, contând pentru etapa a 12-a a Ligii 2, se va disputa luni, 16 noiembrie, de la ora 19.30, pe terenul din incinta Centrului de Fotbal FRF de la Mogoşoaia.
 
Iniţial, ţinându-se cont de faptul că, în zilele de 11 şi 17 noiembrie, pe stadionul „Ilie Oană” vor avea loc întâlnirile internaţionale România – Belarus (echipe de seniori) şi România – Danemarca (U21), jocul dintre Petrolul şi Aerostar era programat să se desfăşorare miercuri, 18 noiembrie.
 
Cum, însă, finalul de an va fi unul extrem de aglomerat, dar şi pentru a fi evitată, pe de altă parte, o noua pauză lungă între două jocuri oficiale, clubul nostru a solicitat mutarea datei de disputare a întâlnirii, găsindu-se, strict pentru această confruntare, varianta Mogoşoaia.
 
„Am vrut să evităm o situaţie în care, între 18 şi 28 noiembrie, am fi avut de disputat patru partide într-un interval de doar zece zile! Iar, pe de altă parte, ar fi fost şi o nouă pauză mare, 12 zile distanţă între jocul cu Rapid şi cel cu Aerostar, aşa încât am solicitat reprogramarea partidei. Am avut acordul celor de la Aerostar şi am găsit înţelegere din partea FRF pentru a folosi un teren foarte bun, cel al Centrului de la Mogoşoaia”, a precizat preşedintele „galben-albaştrilor”, Costel Lazăr.
 
Pe lângă meciul cu Aerostar, până la finalul anului petroliştii mai au de jucat cu ASU Poli Timişoara (21/22noiembrie, deplasare), Gloria Buzău (25 noiembrie, acasă), Ceahlăul Piatra Neamţ (28 noiembrie, deplasare, Cupa României) şi Unirea Slobozia (05/06 decembrie, deplasare).