Un alt ”dus rece ” pe ”Ilie Oana ” . Petrolul Ploiesti-CS Slatina 1-1
 
Petrolul n-a reuşit să câştige, nici  aseară, pe propriul teren, încheind doar la egalitate restanţa cu nou-promovata CSM Slatina.
„Lupii” au deschis scorul prin Buhăescu (69), dar nu au putut să-şi conserve avantajul, văzându-se egalaţi după golul, suspect de ofsaid, reuşit de Vlada (76).
Cu opt schimbări în formula de start faţă de confruntarea precedentă, trupa lui Viorel Moldovan n-a dat semene că şi-a găsit cadenţa în prima repriză a confruntării cu nou-promovata CSM Slatina. Aşa cum era de aşteptat, mingea a stat mai mult în posesia „galben-albaştrilor”, dar dominarea a fost mai degrabă una teritorială. Centrările, de pe stânga, ale lui Saim Tudor nu au găsit pe nimeni la finalizare, aşa cum nici încercările de la distanţă nu au avut mai mulţi sorţi de izbândă, mingea trecând, în general, alături de buturile slătinenilor. Singurul care a prins ţinta, pe parcursul primei reprize, a fost Roige (29), după o minge recuperată şi un şut din interiorul careului, dar Grecu a avut răspunsul potrivit şi a reuşit să deturneze de sub transversală!
Debutul părţii secunde a părut să aducă şi ceva mai multă precizie, dar Roige (46) şi Saim Tudor (52) n-au reuşit să-l învingă pe Grecu, portarul oaspeţilor intervenind salvator la şuturile jucătorilor petrolişti. Moldovan a schimbat, treptat, liniile, în ofensivă, a forţat cu două vârfuri de meserie şi, până la urmă, a picat şi golul, atunci când Olaru a centrat perfect de pe dreapta, iar BUHĂESCU (69) a reluat cu capul, de la 7-8 metri, făcând inutil plonjonul lui Grecu: 1-0.
Părea să fie golul descătuşării, mai ales că, imediat, au mai urmat câteva momente „fierbinţi” la poarta oaspeţilor, nefructificate din păcate. Şi, aşa cum se întâmplă nu de puţine ori, practic din nimic Slatina a dat lovitura, revenind, cu noroc, pe tabela de marcaj. Vlada (76), aflat într-o poziţie suspectă de ofsaid, a „agăţat” un balon în interiorul careului, după un şut de la distanţă, şi, rămas singur, a trimis în plasă, transformând finalul de meci într-unul de coşmar pentru „găzari”.
Cu această remză, „lupii” acumulează 14 puncte şi ocupă poziţia a şaptea, în ierarhia la zi a eşalonului secund. În etapa următoare, a zecea, formaţia noastră va sta, iar viitoarea confruntare o va disputa tot pe „Ilie Oană”, cu Rapid Bucureşti, în runda cu numărul 11.
 
FC Petrolul Ploieşti – CSM Slatina  1-1 (0-0)
Marcatori: Buhăescu (69)/Vlada (76).
FC Petrolul: Kitanov – Olaru, Meijers, Manolache, Poelmans (80 Vajushi) – Salifu (59 Lax) – Constantinescu (46 Bratu), Matiş (46 Balint), Roige (cpt), Saim Tudor – Beleck (59 Buhăescu). Antrenor: Viorel Moldovan.
CSM Slatina: Grecu – C. Radu, Motroc, Manea, Demci (72 Vlada) – V. Gheorghe (cpt), O. Popescu (75 Necşulescu) – Oprescu, Doman (67 Grigore), Rogoveanu (67 Deta) – I. Stoica (72 Pisăru). Antrenor: Mihai Ianovschi.
Au arbitrat: Horia Mladinovici (Bucureşti) – Bogdan Velicu (Bucureşti) şi Alexandru Filip (Constanţa).
Arbitru de rezervă: Claudiu Marcu (Constanţa).
Observatori: Gheorghe Mihalache (Bucureşti) şi Andrei Simion (Bucureşti).
Foto: Răzvan Păsărica