GIMNASTELE DE LA CSM PLOIEŞTI SUNT  VICECAMPIOANE NAŢIONALE DE SENIOARE
 
 In perioada 23-25 octombrie, Sala Sporturilor Olimpia a găzduit Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică pentru junioare mici, junioare şi senioare, competiţie organizată de CSM Ploieşti, sub tutela Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică.
 
Reprezentat de 13 dintre sportivele pregătite de Simona Puiu şi Liliana Băescu, CSM Ploieşti se poate lăuda la finalul întrecerii cu trei prezenţe pe podium – un titlu de vicecampioană naţională pe echipe, la senioare, o medalie de bronz obţinută la senioare de Denisa Stoian la cerc şi una de argint cucerită, la junioare, de Gabriela Constantin tot la cerc -, precum şi cu alte clasări promiţătoare la categoriile inferioare de vârstă.
 
Cea mai importantă performanţă am consemnat-o în concursul senioarelor, în care Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan au reuşit, prin rezultatele obţinute, să ocupe poziţiile a 4-a, respectiv a 5-a, la individual compus, şi să-şi asigure astfel medalia de argint în ierarhia echipelor. Titlul de campioană naţională i-a revenit echipei CS Corrado Iaşi.
 
Totodată, în concursul pe obiecte, Denisa Stoian a cucerit medalia de bronz la cerc, cu 19.550 puncte, după Andreea Verdeş (21.650) şi Laura Aniţei (19.900), ambele de la CS Corrado Iaşi.
 
Tot cu medalie a încheiat concursul şi Gabriela Constantin, cea care, aflată în ultimul an de juniorat, a participat în concursul de la cerc şi, cu 12.650 puncte, a fost a doua, după Alenia Biringer (16.150), de la CSM Arad.
 
Ar mai fi de menţionat că, la nivel de junioare, echipa alcătuită din Sabina Enache şi Anisia Drăgan a ocupat locul al 6-lea.
 
Rezultatele complete ale gimnastelor de la CSM Ploieşti au fost următoarele:
 
Categoria Senioare
 
Locul 4 – Denisa Stoian, total 72.550 (19.550 la cerc, 16.350 la minge, 19.800 la măciuci şi 16.850 la panglică)
 
Locul 5 – Miruna Ciocîrlan, total 66.300 (17.300 la cerc, 16.450 la minge, 18.150 la măciuci şi 14.400 la panglică)
 
Categoria Junioare (2005-2007)
 
Locul 13 – Sabina Enache, total 41.850 (13.250 la coardă, 16.550 la minge, 12.050 la măciuci şi 10.150 la panglică)
 
Locul 16 – Anisia Drăgan, total 37.150 (13.150 la coardă, 11.600 la minge, 12.400 la măciuci şi 9.800 la panglică)
 
Locul 36 – Gabriela Constantin, 12.650 la cerc
 
Categoria a III-a, 11 ani (2009)
 
Locul 9 – Elena Murărescu, total 34.200 (11.000 la minge, 13.100 la măciuci şi 10.100 la panglică)
 
Locul 17 – Antonia Nuţă, total 24.200 (8.700 la minge, 9.000 la măciuci şi 6.500 la panglică)
 
Locul 18 – Eva Popescu, total 22.650 (7.750 la minge, 10.100 la măciuci şi 4.800 la panglică)
 
Categoria a IV-a, 9 ani (2011)
 
Locul 7 – Ştefania Puiu, total 15.200 (7.900 la cerc şi 7.300 la panglică)
 
Locul 9 – Delia Stroe, total 14.550 (8.900 la cerc şi 5.650 la panglică)
 
Locul 12 – Ingrid Gavril, total 11.050 (6.000 la cerc şi 5.050 la panglică)
 
Locul 14 – Alessia Croitoru, total 9.500 (3.850 la cerc şi 5.650 la panglică)
 
Locul 16 – Raisa Dinu, total 7.000 (2.600 la cerc şi 4.400 la panglică)
 
În organizarea competiţiei din acest weekend, CSM Ploieşti a beneficiat de sprijinul unor sponsori generoşi, precum Herlitz România, care le-a oferit produse Herlitz şi Pelikan celor 130 de participante, Coral Impex, BES România, Astec Club sau Compas Cofee, precum şi de cel al părinţilor sportivelor, cu o menţiune pentru doamna Roxana Pavel, care a creat măşti de protecţie pentru toate gimnastele participante, arbitri, antrenori şi oficiali.