Internaţionalul bulgar Georgi Kitanov a semnat cu Petrolul Ploiesti
FC Petrolul Ploieşti şi-a completat compartimentul portarilor, după ce a ajuns la un acord cu internaţionalul bulgar Georgi Kitanov. Acesta a semnat un contract valabil până la finalul acestei stagiuni, cu clauză de prelungire în eventualitatea promovării.
 
În vârstă de 25 de ani, Kitanov (1.88) a jucat ultima dată tot în România, bifând 12 prezenţe în stagiunea 2019-2020 a Ligii 1, în tricoul Astrei Giurgiu. Portarul bulgar are, în acelaşi timp, şi o experienţă bogată la nivel de prim eşalon în ţara natală (155 de apariţii), acolo unde a jucat pentru Cherno More Varna şi CSKA Sofia, cu prima dintre echipe câştigând Cupa şi Supercupa Bulgariei, la finelul sezonului 2014-2015.
 
Cu prezenţe în meciurile oficiale ale reprezentativelor „U21”, „U19” şi „U17”, Kitanov a fost selecţionat în câteva rânduri şi la echipa de seniori a Bulgariei, fără să apuce, însă, să debuteze.
 
Încă o investiţie în viitor!
 
Mergând pe linia din ultima vreme, aceea a depistării şi atragerii de tinere talente, clubul nostru l-a transferat definitiv pe juniorul Vlad-Adrian Bogdan. În vârstă de 17 ani, Bogdan provine de la ACS Viitorul Cluj, el evoluând pe postul de mijlocaş de bandă.
 
Sursa:www.fcpetrolul.ro