Chindia Targoviste nu va mai juca pe ”Ilie Oana ”
În urma unei discuţii pe care directorul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Ştefan Grozea, a purtat-o cu preşedintele grupării AFC Chindia Târgovişte, Marcel Gherghu, s-a convenit ca, începând cu data de 1 octombrie 2020, să se pună capăt protocolului de colaborare cu formaţia dâmboviţeană, în baza căruia aceasta utiliza stadionul „Ilie Oană”, aflat în administrarea CSM Ploieşti, pentru meciurile de Liga 1 de pe teren propriu.
 
La baza acestei hotărâri a stat faptul că se doreşte protejarea gazonului – a cărui întreţinere este destul de dificilă în cazul unei frecvenţe sporite a meciurilor – în perspectiva partidei pe care echipa naţională de fotbal a României o va disputa, pe data de 14 octombrie, în Liga Naţiunilor, în compania Austriei, dar şi a meciurilor pe care echipa fanion a judeţului, FC Petrolul Ploieşti, le are de susţinut în eşalonul secund.
 
Intrat de câţiva ani în circuitul echipei naţionale de fotbal a României, stadionul „Ilie Oană” trebuie menţinut la standarde înalte, calitatea gazonului fiind, cu siguranţă, unul dintre principalele elemente de care se ţine cont în alegerea arenelor pe care „tricolorii” dispută meciurile de pe teren propriu.
 
Sursa:CSM Ploiesti