Armando Vajushi şi Cezar Lungu si-au prelungit contractul cu FC Petrolul Ploiesti
Doi dintre componenţii lotului din stagiunea trecută, mijlocaşul Armando Vajushi şi portarul Cezar Lungu, vor îmbrăca tricoul „galben-albaştrilor” şi în sezonul viitorul. Cei doi au ajuns la un acord cu oficialii clubului nostru, semnând, astfel, noile angajamente, valabile până la finalul campionatului 2020-2021.
 
Armando Vajushi (28 ani) a ajuns la Petrolul la începutul acestui an, însă, din cauza unei accidentări şi, mai apoi, a problemelor cauzate de pandemia de COVID-19 a debutat pentru „lupi” în finalul fazei play-off, bifând două apariţii şi un gol marcat.
 
La rândul său, Cezar Lungu evoluează pentru FC Petrolul din februarie 2019, adunând, până acum, 22 de prezenţe pentru „gazari”.
 
Cătălin Grigore va completa stafful „lupilor” 
 
Echipa tehnică a petroliştilor va fi întregita de către Cătălin Grigore, cel care va fi responsabil cu pregătirea portarilor.
 
Fost goalkeeper al „galben-albaştrilor”, în perioada 2000-2002, Grigore (42 ani) a mai îndeplinit, în două randuri, rolul de antrenor pentru portari la FC Petrolul Ploieşti, prima dată în perioada 2013-2016, iar mai apoi în stagiunea 2017-2018.
 
După cum se ştie, din stafful lui Viorel Moldovan mai fac parte Francisc Dican (antrenor secund) şi Stelian Isac (preparator fizic).
 
Sursa:www.fcpetrolul.ro