Duminica va avea locul Premiul Municipiului Ploiesti
Duminică, 16 august, începând cu ora 10.10, Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei noi Reuniuni hipice oficiale, în cadrul căreia vor avea loc cinci curse de trap, cu main-event Premiul Municipiului Ploieşti.
 
Reuniunea va debuta la ora 10.10 cu Premiul Manuc şi va continua, la 10.30, cu Premiul Nurofen – Fortuna Gold şi, la 10.55, cu Premiul Speranţelor. La ora 11.30 se va ţine Premiul Nedelcu, pentru ca, de la ora 12.00, să aibă loc cea mai importantă cursă a zilei, Premiul Municipiului Ploieşti – Fortuna Silver.
 
La fel ca la ultimele reuniuni, din cauza restricţiilor din această perioadă, evenimentul de duminică va fi fără spectatori, accesul urmând să fie permis doar personalului strict necesar pentru desfăşurarea curselor şi altor persoane direct implicate. Pentru ca iubitorii trapului să poată urmări, totuşi, reuniunea, aceasta va fi transmisă live pe internet, mai exact pe youtube, link-ul la care vor putea fi văzute cursele urmând să fie anunţat duminică, în jurul orei 9.30, atât pe pagina de facebook a hipodromului (https://www.facebook.com/complexhipodrom/), cât şi pe cea a CSM Ploieşti (https://www.facebook.com/csmploiesti/).
 
Vezi programul reuniunii AICI
 
Sursa:CSM Ploiesti