Dolce Dorel s-a impus în Premiul de Vacanţă de pe Hipodromul Ploiesti
Hipodromul Ploieşti a găzduit, astăzi, o nouă reuniune hipică oficială, în cadrul căreia s-au desfăşurat cinci curse de trap şi, în premieră în acest an, o cursă de galop: Premiul Wathba Stalions Cup.
 
Cea mai importantă cursă de trap a fost cea care a şi închis reuniunea, Premiul de Vacanţă, cu şase cai la start şi o luptă spectaculoasă pe final, câştigată pe ultima linie dreaptă de armăsarul Dolce Dorel, condus de câştigătorul Derby-ului din acest an, Cristian Slate.
 
În celelalte curse de trap ale zilei, s-au impus Isyness (Premiul Kinta), Haiti the Best (Premiul Komediant – Fortuna Silver), Rugiada Thor (Premiul Laureat) şi Grive Frazeenne (Premiul Luptător – Fortuna Gold).
 
Aşa cum spuneam, de astăzi au revenit pe Hipodrom şi întrecerile de galop, o primă cursă, dotată cu Premiul Wathba Stallions Cup, desfăşurându-se la mijlocul programului zilei, începând cu ora 11.10. Sponsorizată de HH Sheikh Mansoor Bin Zayed al Nahyan Global Arabian Horse Flat Racing Festival şi inclusă în calendarul internaţional al curselor de galop, întrecerea a fost câştigată de armăsarul Zorab, condus de bulgarul Valentin Atanasov, un „abonat” al premiilor puse la bătaie pe Hipodromul din Ploieşti.
 
Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată, în principiu, pe data de 16 august şi va avea ca principal eveniment Premiul Municipiului Ploieşti.
 
Rezultatele oficiale ale reuniunii AICI :
 
Sursa:CSM Ploiesti