Clubul Sportiv Municipal Ploieşti va organiza, duminică, pe Hipodromul Ploieşti, o nouă  reuniune oficială de trap. Clubul Sportiv Municipal Ploieşti va organiza, duminică, pe Hipodromul Ploieşti, o nouă  reuniune oficială de trap.

Va fi o reuniune cu patru curse, având drept „vedetă” Cursa „Premiul Constantin şi Elena”, la startul căreia se vor alinia cinci trăpaşi ce se vor întrece pentru premii totale de 4.800 lei (locul I – 2.160 lei, locul al II-lea – 1.200 lei, locul al III-lea – 720 lei, locul al IV-lea – 480 lei şi locul al V-lea – 240 lei).

Reuniunea de duminică va fi deschisă de o cursă de calificare, programată la ora 10.30. Vor urma „Premiul Arena”, „Premiul Atena” şi „Premiul Baikal”, iar, de la ora 12.30, Premiul „Constantin şi Elena”.

Accesul spectatorilor în tribune va costa 5 ron/persoană, iar spectatorii care vor veni cu maşina vor plăti o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră  pentru fiecare autoturism.