CSM Ploiesti.ATLETUL ALEXANDRU TERPEZAN, AUR ŞI BRONZ LA „DROMIA 2020 INTERNATIONAL SPRINT & RELAYS MEETING”
Trei dintre atleţii Clubului Sportiv Municipal Ploieşti – Costin Homiuc, Daniel Petre Rezmiveş şi Alexandru Terpezan – au facut parte din delegaţia de opt sportivi şi doi antrenori care a reprezentat România la „Dromia 2020 International Sprint & Relays Meeting”, competiţie desfăşurată, ieri, la Atena (Grecia).
 
„Tricolorii” au obţinut, în total, patru medalii, două dintre acestea fiind cucerite de unul dintre sportivii de la CSM Ploieşti, Alexandru Terpezan, care a ocupat primul loc în proba de 200 metri şi locul al 3-lea la „100 metri”. Ceilalţi doi atleţi pregătiţi de Robert Munteanu şi Augustin Iancu, Petre Rezmiveş şi Costin Homiuc, au alergat în seriile de la „100 metri”, dar nu au obţinut timpi care să-i claseze pe podium.
 
Celelalte două medalii ale României au fost cucerite, în proba de „400 metri”, de Mihai Pîslaru (locul 1) şi Matei Brânzea (locul al 3-lea).
 
Din motive legate de siguranţa sportivilor în această perioadă, organizatorii au renunţat la probele de ştafetă.
 
Săptămâna viitoare, în zilele de 24 şi 25 iulie, atleţii de la CSM Ploieşti vor participa la Cupa României Open Juniori, competiţie găzduită de Complexul Sportiv “Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti.
 
Sursa:CSM Ploiesti