FR Baschet a stabilit data turneului final al  „U14” (baschet feminin)
 
 
După ce, în urmă cu aproape o lună de zile, stabilea în cadrul unei şedinţe a Comitetului Director că în această vară se vor organiza Turnee finale la nivel juvenil, Federaţia Română de Baschet a revenit, în aceste zile, cu detalii privind competiţiile în urma cărora se vor desemna campioanele naţionale la toate categoriile de juniori (U13-U20).
 
Astfel, forul condus de Horia Păun le-a transmis cluburilor datele la care vor avea loc turneele finale, iar cel care interesează Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, de la categoria „U14”, a fost programat în perioada 5-9 august 2020. Fetele pregătite de Loredana Munteanu şi Corina Savu sunt calificate pentru turneul final după ce în prima fază a campionatului au avut un bilanţ de 12 victorii şi doar 4 înfrângeri.
 
Există posibilitatea ca şi echipa de fete „U15” să meargă la turneul final ce va avea loc în intervalul 29 iulie – 2 august, însă sportivele noastre sunt în situaţia de a aştepta un eventual refuz al uneia dintre cele opt formaţii cu drept de participare, întrucât, într-o ierarhie a celor două grupe, ele sunt primele sub linie. Desigur, situaţia este influenţată de faptul că nu s-a mai putut disputa ultimul turneu din prima fază a campionatului, în care elevele Corinei Savu şi ale Loredanei Munteanu aveau şansa ca, în cazul unei victorii în meciul direct cu CSŞ Nr. 5 Bucureşti, să urce pe locul al 4-lea al Grupei 2 şi să-şi câştige dreptul de a participa la turneul final.
 
Cluburile sunt obligate ca până luni, 22 iunie, să confirme prezenţa la Turneele finale.
 
Sursa:CSM Ploiesti