HIPODROMUL PLOIEŞTI: IMPERIAL DE BRY ŞI GAZETTE DE CYM, PERFORMERII REUNIUNII DE DUMINICA
 
După aproape trei luni de pauză forţată, Hipodromul Ploieşti a găzduit, duminica, o nouă reuniune hipică oficială, doar a doua din acest an, desfăşurată, din păcate, din motive deja ştiute, fără spectatori. Organizatorii evenimentului au programat cinci curse, între care două „semiclasice” importante – Premiul Debutanţilor şi Premiul Carpaţi -, la care au putut asista, însă, doar proprietarii de cai şi staff-ul organizatoric al Complexului Hipodrom. Pasionaţii de hipism au putut, totuşi, să urmărească live toate cele cinci curse ale zilei într-o transmisie „în direct” asigurată de organizatori pe youtube, link-ul fiind anunţat în cursul dimineţii pe paginile de facebook ale CSM Ploieşti şi Complexului Hipodrom.
 
Reuniunea a debutat la ora 11.00, cu Premiul Bizar, în care s-a impus fără mari emoţii armăsarul Dazzling Monster, şi a continuat, de la 11.30, cu Premiul Debutanţilor, care a avut la start şase cai de 2 ani, aflaţi la prima apariţie oficială pe Hipodromul Ploieşti Şi, deşi Crazy Dream pornea ca favorit în opinia multora, inclusiv a Casei de pariuri Fortuna, victoria i-a revenit armăsarului Imperial de Bry, cu un ecart considerabil, care i-a permis, chiar, să nu forţeze pe ultimii metri.
 
A urmat, de la ora 12.00, Premiul Carpaţi – Fortuna Gold, una dintre cele trei curse premergătoare Derby-ului de Trap al României, la startul căreia s-au aflat opt dintre caii pretendenţi la participarea în cea mai importantă cursă a anului, din luna iulie. Şi a fost o luptă ceva mai strânsă faţă de primele două curse, însă iapa Gazette de Cym a avut o ultimă linie dreaptă foarte bună şi a câştigat destul de clar în faţa următorilor cai clasaţi, General de Bry şi Hermina VF.
 
Ultimele două curse ale zilei au fost Premiul Alexandros, în care s-a impus Fine Boko, şi Premiul Bianca – Fortuna Silver, care a avut nu mai puţin de 12 cai la start şi a fost câştigat de Star Nobel.
 
Ar mai fi de remarcat performanţa deosebită a lui Adrian Marciu, cel care a fost declarat cel mai bun driver al anului 2019 reuşind, astăzi, să câştige toate cele patru curse în care a participat!
 
Altfel, în condiţiile în care agenţiile nu sunt, deocamdata deschise, amatorii de pariuri au putut apela doar la varianta online, site-ul www.efortuna.ro stându-le la dispoziţie, ca o noutate, şi cu transmisia video a curselor.
 
Parteneri ai Complexului Hipodrom Ploiesti pentru reuniunea de astăzi au fost: Radio Prahova, Republika News, Ploieşti TV, Fapt Divers, Teatrul Toma Caragiu, Filarmonica Paul Constantinescu, Centrul de echitaţie „Luna Horse”, Hotel „Alexandros” şi Casa de pariuri Fortuna.
 
Vezi rezultatele reuniunii AICI :