Reunirea ”lupilor galbeni ” a fost programată pentru data de 25 mai

După ce au fost stabilite coordonatele în ceea ce priveşte continuarea sezonului la nivelul eşalonului secund, oficialii clubului nostru au făcut planul pentru reluarea pregătirilor.

Astfel, reunirea echipei a fost programată pentru data de 25 mai, atunci când, după testarea pentru Covid 19, se va intra într-un cantonament de două săptămâni. Stagiul se va desfăşura pe plan local, cu respectarea tuturor protocoalelor medicale aflate în vigoare.
 
Evident, lucrurile mai pot suferi modificări, în funcţie de evoluţia pandemiei şi de eventualele măsuri luate, pe parcurs, de către autorităţi.
 
Până pe 25 mai, petroliştii îşi vor continua antrenamentele de la distanţă, prin intermediul aplicaţiilor on-line.
 
Sursa:FCPetrolul.ro