Reprezentativa României dispută ultimele două partide din preliminariile Campionatului Mondial 2018 împotriva Kazahstanului şi Danemarcei.
Primul joc este programat joi, 5 octombrie, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, iar al doilea se dispută duminică, 8 octombrie, de la ora 19:00, la Copenhaga.
Pentru aceste două partide, selecţionerul Cosmin Contra, aflat la debutul pe banca naţionalei, a convocat
În această dimineaţă, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, a avut loc o întâlnire la care au participat viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, senatorul Radu Oprea, proprietarul de cai de curse de trap şi galop, Ovidiu Vâjâială, reprezentantul Hipodromului Ploieşti, Cătălin State şi, din partea amfitrionilor, ministrul Marius Dunca şi directorul general Mihai Căpăţână.
Principala temă de discuţie a fost apariţia României pe
Clubul de volei Tricolorul LMV Ploieşti îi urează bun venit noului component lotului, Nikita Stulenkov. Născut la 8 decembrie 1991, având 2.05 m şi 92 kg, jucătorul originar din Kazan, Rusia, a evoluat, în sezonul trecut, pentru SCM U Craiova.
Crescut în sistemul clubului Zenit/Dinamo din Kazan, locul din care este originar, Nikita Stulenkov a fost şi component al Naţionalei de juniori a Rusiei, cu care a câştigat titlul european în 2010.
Sâmbătă şi duminică, Sala Sporturilor „Transilvania”, din Sibiu, a găzduit Turneul Internaţional de judo „Cupa Temerarul”, la juniori 2, „U18” şi seniori. Au participat 200 de sportivi din 6 ţări (Croaţia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova şi România), printre aceştia numărându-se şi doi reprezentanţi ai CSM Ploieşti: Cătălin Cane şi Fabian Munteanu.
Cei doi au participat în întrecerea seniorilor şi au
Top