Victorie fara emotii.PETROLUL PLOIESTI-SR Brasov 5-0

FC Petrolul a câştigat şi cel de-al patrulea meci de verificare al anului, disputat, astăzi, pe „Ilie Oană”, în compania formaţiei de eşalon trei AS SR Braşov. „Lupii” s-au impus cu scorul de 5-0 (4-0), cu golurile marcate de către Marinescu (11), Vajushi (12), Deac (35, 37) şi Olaru (58). 

La primul meci jucat în 2020 în faţa propriilor suporteri, elevii lui Costel Enache şi-au păstrat apetitul ofensiv pe care l-au arătat pe parcursul stagiului din Antalya. Desfăşurat în faţa a circa 1000 de spectatori, meciul s-a încheiat cu o victorie cât se poate de concludentă  a „galben-albaştrilor”, cei care au punctat de cinci ori, patru dintre reuşite fiind consemnate în prima repriză. 

„Căpitanul” Laurenţiu Marinescu (11) a deschis „tabela”, transformând perfect o lovitură liberă de la 22 de metri, în vinclul din stânga portarului Căşlariu, iar, imediat, Vajushi (12) a majorat diferenţa, cu un şut din interiorul careului. Scorul a luat proporţii chiar înainte de pauză, Gabriel Deac trecându-şi în cont o „dublă”, în decurs de doar două minute (35 şi 37), prima dată după o recuperare şi un şut fără speranţe pentru Căşlariu, iar cea de-a doua oară cu o lovitură de cap, la capătul unui corner bătut, de pe stânga, de către Marinescu. 

După reluare, „lupii” au continuat să domine, dar au mai înscris o singură dată, atunci când Alberto Olaru (58) a profitat şi a reluat în plasă o  minge respinsă, în faţă, de către Potcoavă, după o lovitură liberă executată de către Arnăutu. 

Iată şi distribuţia celor două formaţii ce s-au întâlnit, astăzi, pe „Ilie Oană”: 

FC Petrolul: Lungu – Bărboianu, Olaru, Manolache, Ţicu – Meza Colli – Deac, Enache, Marinescu, Vajushi – Blănaru. În repriza a doua au jucat: Avram – Bărboianu, Olaru, Manolache, Ţicu – Bratu, Pierce, Meza Colli, Pol RoigeArnăutu, Hamza, pe parcurs mai intrat Nicolae, Niţescu, Ianis Stoica şi Sârghi. 

SR Braşov: CăşlariuNegotei, Tălmaciu, Renţa, R. Dragomir – Fl. Stângă, Ţuţu – H. Popa, C. Danciu, Răchişan – D. Popa. Au mai jucat: Potcoavă – Babeiu, Ianovici, Gomboş, Nicolau, Estolyka, Boriceanu. Antrenor: Florin Stângă. 

De duminică, petroliştii vor pleca în cel de-al doilea stagiu din Antalya, pe parcursul căruia vor susţine încă cinci jocuri de verificare.