Costel Lazăr, noul director sportiv al echipei Petrolul Ploiesti

În cadrul întâlnirii Adunării Generale a FC Petrolul Ploieşti, din data de 11 ianuarie, s-a decis în unanimitate revocarea lui Marius STAN din funcţia de Preşedinte al Clubului, ca urmare a lansării candidaturii sale la alegerile locale 2020 pentru un al doilea mandat de primar al municipiului Galaţi.

Au fost prezentate propuneri pentru numirea unui director sportiv care să susţină activitatea şi deciziile în plan sportiv ale clubului, iar în cursul şedinţei astăzi Adunarea Generală a validat mandatul noului director sportiv, Costel Lazăr.

Lazăr a jucat la Petrolul Ploieşti în perioada cuprinsă între anii 1988  şi 1993. Are la activ 94 meciuri şi 39 de goluri în prima ligă din România. Până în prezent, Costel Lazăr , în vârstă de 56 de ani, ocupa funcţia de  director sportiv la Astra Giurgiu.

Clubul continuă să îşi concentreze eforturile pentru îndeplinirea obiectivelor asumate pentru acest sezon competiţional 2019-2020, respectiv promovarea în Liga I de fotbal şi un parcurs cât mai lung în competiţia Cupei României.

Lazăr are cele mai mari şanse de a fi noul preşedinte al Petrolului, în primul rând datorită palmaresului personal: un titlu de campion, o Cupă a României, două Supercupe şi este unul dintre cei mai vechi conducători din Liga 1.
Lazăr are toate atuurile pentru a fi acceptat de suporterii Lupilor Galbeni şi are şi capacitatea managerială de a duce echipa în Liga 1.

 

Sursa:http://stirileproprahova.ro/