Egal în Trivale. FC Argeş Pitesti-Petrolul Ploieşti 1-1
 
Astăzi, la Piteşti a avut loc” derby-ul” etapei cu numărul 18 din Liga a 2 a, FC Argeş Pitesti-Petrolul Ploieşti (scor 1-1), partida care a fost amânată sâmbătă seara, din cauza ceţii.
La partida au fost prezenţi peste 200 de suporteri ploieşteni, după ce în seara precedentă aceştia fiind în număr de 800, mulţi lipsind motivat.
Partidă a început bine pentru gazde, Andrei Blejdea a deschis scorul, în minutul 10, după ce a şutat puternic de la 18 metri, Cezar Lungu a atins mingea, însă a deviat-o în propria poarta.
 
Lupii au căutat să restabilească egalitatea, până la pauză, însă fără efect pe tabla de marcaj.
În minutul 21, Saim Tudor a şutat puternic de la distanţă, însă mingea a ocolit poarta, aceasta fiind de altfel cea mai importantă ocazie, a ploieştenilor, din primul mitan.
Piteştenii puteau să-şi mărească avantajul, în minutul 35 Buhăescu a scăpat singur, însă Lungu a ieşit la timp din poarta şi a respins mingea, de la 25 de metri.
 
Repriza” găzarilor”.
După pauză,” găzarii” au avut iniţiativa, în minutul 47, Arnautu a şutat din lovitură liberă de la 30 metri, însă Ducan a respins de lângă bară.
În minutul 48, Ştefănescu a ratat incredibil din careu, şutul sau trecând peste poarta, după două minute (minutul 50), Gavrilă trimis cu capul milimetric pe lângă poartă, după o centrare a lui Ştefănescu.
Forcing-ul ploieştenilor a avut rezultate în minutul 57, atunci când Sergiu Arnautu a şutat excelent de la 14 metri lateral stânga, mingea ducându-se în vinclul porţii adverse.
 
” Petroliştii” puteau da lovitura pe final de meci, Blanaru a trimis mingea cu capul peste traversară (minutul 84) şi Arnautu nu a găsit spaţiul porţii din semi foarfeca (minutul 86).
Scor final 1-1, după un meci în care ambele galerii s-au respectat reciproc, însă totul a fost umbrit de abuzul de sâmbătă seara, al jandarmilor piteşteni.
Detalii AICI:
Lupii au revenit pe locul 3
După acest rezultat Petrolul revine pe podium, având 29 de puncte, fiind la 3 puncte de UŢA (liderul la zi) respectiv la 2 puncte de CS Mioveni (ocupanta locului 2).
În următoarea etapă, Petrolul Ploieşti se va deplasa la revelaţia de până acum, Turiss Tg. Măgurele, meciul urmând să se dispute, miercuri 20 noiembrie a.c., începând cu ora 19.30.
 
FC Argeş – FC Petrolul 1-1 (1-0)
 
Marcatori: Blejdea (10)/Arnăutu (56).
 
FC Argeş: Ducan – Tofan, Turda, Şerbănică, Muşat – Prepeliţă (cpt), Moihedija – N. Popescu (84 R. Grecu), Matis, Blejdea (70 C. Barbu) – Buhăescu (46 I. Şerban). Antrenor: Ionuţ Badea.
 
FC Petrolul: Lungu – Bărboianu, Olaru, Manolache, Ţicu – Meza Colli, Cioinac (46 Ştefănescu; 79 Mihăescu) – Gavrilă (57 Blănaru), Marinescu (cpt), Saim Tudor – Arnăutu. Antrenor: Flavius Stoican.
 
Au arbitrat: Marian Barbu (Făgăraş) – Stelian Slabu (Braşov) şi Mihai Cantemir (Făgăraş).
 
Arbitru de rezervă: Bogdan Neculcea (Bucureşti).
 
Observatori: Traian Marcu (Sibiu) şi Andrei Ioniţă (Bucureşti).
 
Foto: www.fcpetrolul.ro