Suporterii lupilor galbeni din nou la înălţime, în” Primvs derbi”
 
Ieri (miercuri, 16 octombrie 2019), Petrolul Ploieşti a pierdut în Regie, meciul cu Rapid Bucureşti, scor 0-1, în” Pimul derbi al României”.
Detalii despre meci AICI: 
1 000 de suporteri ploiesteni au fost  pregătiţi pentru deplasarea din Regie.
Miercuri, 16 octombrie 2019, spectacol” ultras” în Ploieşti şi Bucureşti.
Suporterii echipei Petrolul Ploieşti au început” meciul” cu rivalii de la Rapid, încă de la Gara de Sud a Ploiestiului.
În jurul orei 12.00, şi-au făcut apariţia în zona Gării de Sud, suporterii lupiulor galbeni, aceştia” înarmaţi” cu steaguri, fulare şi steaguri au cântat şi scandat, înainte de a intra în gară, în faţa acestuia au făcut şi un show pirotehnic, marca proprie.
În gară, au aşteptat liniştiţi trenul care îi duceau la Bucureşti, bine-nţeles prin cântece şi scandări.
De remarcat şi forţele de ordine, care au înţeles situaţia şi i-au lăsat pe suporteri să se” desfăşoare” în spiritul convieţuirii sociale şi păstrarea ordinii şi liniştii publice, neexistând niciun incident între suporteri şi forţele de ordine.
După un drum anevoios, inn care suporterii au stat înghesuiţi în tren, aceştia au ajuns în Gara de Nord, acolo unde au fost întâmpinaţi de zeci de jandarmi, înarmaţi ca la război, unul dintre aceştia spunând printre dinţi” Aceştia au venit rupţi de beţi”...
D-ale jandarmilor bucureşteni...
Pe traseul Gara de Nord-Regie, suporterii ploieşteni au fost escortaţi, fără a avea voie să iasă din coloană, să-şi cumpere o apă, un suc, un sandviş sau să-şi facă nevoile fiziologice...
Zeci de minute pierdute la poarta stadionului.
Suporterii ploieşteni au fost nevoiţi să aştepte zeci de minute la poarta stadionului pentru control, aceştia având acces în peluza destinată lor doar cu biletul de meci şi cartea de identitate, o măsură cel puţin bizară...
Ora 15.00...
O oră până la meci... Din sutele de piepturi ploieştene se aude” Petrolul, Petrolul, Petrolul”, scandare care” irita” câteva persoane de la tribună a 2 a, aceste persoane înjurând tot meciul suporterii ploieşteni, în timp ce suporterii rapidişti (de la Peluză 2), încurajându-şi echipa aproape tot meciul.
Coregrafie” marca Petrolul Ploieşti”.
La începutul meciului, suporterii au afişat o coregrafie demnă de Champions League.
Aceştia au întins o pânză neagră pe care au fost desenaţi 5 ultrasi, în spatele acestora era un zid, pânza fiind încadrată de suporteri îmbrăcaţi în pelerine galben-albastre.
Ironii la adresa rivalilor.
Pe lângă coregrafia de excepţie, suporterii ploieşteni nu au uitat de mesaje ironice la adresa rapidiştilor.
” Limba romană nu o stăpâneşte, nici săpunul nu-i prieşte, da rapidul îl iubeşte”
” Un derby şi o revedere sclipitoare! Dar rămâne o întrebare... Tot cu” ferul” prin oboare? (gruparea Young Wolves.
Gruparea United reaminteşte ca Rapid – Petrolul este Adevăratul derby al României.
“Adevăratul derby al României se derulează acum. În timp ce fotbalul din ţară se transformă în scrum!”, a fost mesajul afişat de grupul United (Peluza Latină).
Deşi echipa favorită a pierdut meciul, suporterii” lupilor galbeni” au aplaudat jucătorii, apoi au continuat duelul de la distanţă cu suporterii Rapidului, ironizându-şi adversarii din Peluză a 2 a, cu scandarea” Ahoe”, cu trimitere la steagul capturat, pe stadionul” Ilie Oana”, pe data de 28 iulie 2018.
După mai bine de 30 minute, suporterii lupilor au părăsit stadionul din Regie, escortaţi la Gară de Nord, de forţele de ordine, apoi s-au urcat în trenul de întoarcere” acasă” obosiţi, la Ploieşti aceştia s-au îndreptat spre case, neexistând incidente.
Foto: Young Wolves, United, Viaţa în peluza

Video : Grupul United ( Peluza Latina )