Sportivii cu dizabilităţi intelectuale au luat 655 de medalii la Jocurile Naţionale Special Olympics România
300 de persoane cu dizabilităţi intelectuale au participat la Jocurile Naţionale Special Olympics România, aflate anul acesta la a 16-a ediţie. BRAVII au câştigat, în total, 655 de medalii de aur, argint şi bronz la competiţiile de atletism, baschet şi fotbal (abilităţi individuale) şi înot, în cadrul a 136 de ceremonii de premiere (podiumuri).
Jocurile Naţionale Special Olympics sunt cel mai mare eveniment sportiv dedicat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România. Pe lângă cei 300 de participanţi, evenimentul a mai reunit şi 55 de medici, specialişti şi staff tehnic de la Universitatea Carol Davila din Bucureşti, Fundaţia Motivation România, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davilaˮ Călan, OpticLine – Dr. Angelescu Deva. Sportivilor le-au fost oferite consultaţii şi tratamente stomatologice, precum şi evaluări oftalmologice, ORL, evaluări de flexibilitate şi ale stării generale de sănătate, dar şi consiliere pentru un stil de viaţă sănătos. 
Pe lângă sportivi şi medici voluntari, la evenimentul desfăşurat la Deva şi Hunedoara între 20 – 22 septembrie s-au alăturat 163 de părinţi şi antrenori, 250 de elevi de liceu şi arbitri voluntari.
Jocurile Naţionale Special Olympics 2019 în cifre:
• 300 de sportivi cu dizabilităţi intelectuale înscrişi şi premiaţi în competiţii
• 655 de medalii câştigate de sportivii Special Olympics 
• 250 de voluntari (medici, asistenţi, arbitri, antrenori, elevi şi studenţi)
• 163 de însoţitori şi antrenori
• 4 discipline sportive (atletism, baschet, înot, fotbal)
• Evaluări la 5 discipline medicale
• 60 de delegaţii
• 31 de judeţe reprezentate (inclusiv Bucureşti)
 
Jocurile Naţionale Special Olympics se derulează în mod neîntrerupt din 2004, în fiecare an, într-un alt oraş din ţară. Anul acesta s-au desfăşurat la Deva şi Hunedoara, pe terenurile Colegiului Naţional ”Decebal” din Deva şi la Bazinul de Înot Hunedoara aparţinând Complexului Sportiv „Michael Kleinˮ. 
Evenimentul a avut loc în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, Districtul Lions 124 România, Clubul Lions Deva Sarmizegetusa, Clubul Leo Deva Sarmizegetusa, Prefectura Judeţului Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, Primăria Municipiului Hunedoara, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Hunedoara, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, Inspectoratul pentru Situaṭii de Urgenṭӑ „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal" Hunedoara, Poliṭia Localӑ Deva, Colegiul Naţional „Decebalˮ Deva, Liceul Sportiv „Cetateˮ Deva, Palatul Copiilor Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescuˮ Deva, Colegiul Economic „Emanuil Gojduˮ, Clubul Şcolar Sportiv Hunedoara, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davilaˮ Călan, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Mariaˮ Deva,  OpticLine – Dr. Angelescu Deva, Crucea Roşie – Filiala Judeţului Hunedoara, Complexul Sportiv „Michael Kleinˮ Hunedoara, Sala Sporturilor Deva, Asociaṭia „Salvital” Hunedoara.
Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie a Flăcării Speranţei, echivalentul Flăcării Olimpice, purtată de reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai forţelor de ordine, sportivi de performanţă (Florentina Iusco şi Marieta Ilcu) şi sportivi Special Olympics participanţi la Jocurile Naţionale Special Olympics Deva 2019. Flacăra la intrarea în Sala Sporturilor Deva a fost purtată de Andrei Niţă  -  Sportiv  Special Olympics şi Dumitru Dănuţ Şain, Guvernatorul Districtului Lions 124 România.
Ridicarea steagului Special Olympics – un alt moment emoţionant al Ceremoniei de Deschidere – a fost făcută pe role de către sportivii Special Olympics din ţară (Flavia Cazan, Marian Ioniţă, David Nastasia, Alexandru Toma) tineri care se pregătesc în cadrul proiectului ”Speciali pe patine - Luăm viteză spre starea de bine”, derulat de Special Olympics România şi finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland Romania şi implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile. 
Ceremonia de deschidere a continuat la Sala Sporturilor din Deva cu rostirea jurământului sportivilor Special Olympics şi defilarea celor 60 de delegaţii (asociaţii şi şcoli speciale) venite din 31 de judeţe ale ţării (inclusiv Bucureşti). Momentele artistice au fost asigurate de ansambluri de la licee şi şcoli speciale din judeţul Hunedoara şi de către Nicola, una din prietenele mai vechi ale Fundaţiei Special Olympics.
 
Programul de evaluare a stării de sănătate a sportivilor Special Olympics, derulat pe parcursul a două zile (20 şi 21 septembrie), a atras anul acesta un număr de 300 de persoane cu dizabilităţi care au efectuat controale la cinci discipline medicale: ORL (Healthy Hearing), stomatologie (Special Smiles), oftalmologie (Opening Eyes), mobilitate şi flexibilitate (FUN Fitness), nutriţie şi sănătate generală (Health Promotion). 
Zilele de 20, 21 şi 22 septembrie au fost rezervate competiţiilor de atletism, fotbal şi baschet (abilităţi individuale) şi înot (preliminarii şi finale). 
 
Jocurile Naţionale Special Olympics s-au desfăşurat cu sprijinul: 
Sponsori: Aqua Carpatica, Golisano, Starkey, Districtul Lions 124 România, Banca Transilvania, Otomed, Colgate, Safillo, Essilor, Asociaţia Club Sportiv Special Olympics, Grupul de firme AVIS 3000 Deva, Metro România, Banca pentru Alimente, L’Oréal România, Optimed, Audiolux, Colgate, RoStar, Bivaria Grup, Integral Chinciu Comimpex, Bravon, Biomed, Rodo Instal, Diana Turism, Top Tech, Lech Lacto Lechinţa, Clarfon.
Parteneri: Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, partener tehnic sportiv, Fundaţia Motivation România, Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică, Cohn & Jansen JWT.  
Partenerul tehnic al evenimentului este Hervis Sports & Fashion. 
 
Despre Special Olympics România: 
Special Olympics este o mişcare globală care valorifică potenţialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilităţi intelectuale să fie acceptate şi implicate ca membri activi ai comunităţilor din care fac parte, pentru a crea o societate respectată şi incluzivă pentru noi toţi. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate şi educaţie, Special Olympics luptă împotriva pasivităţii, a nedreptăţii şi a intoleranţei. În România, din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi intelectuale să fie cetăţeni activi ai comunităţii. 
 
Informaţii şi fotografii despre Special Olympics România sunt disponibile pe website-ul oficial (www.specialolympics.ro), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/specialolympicsromania/) şi Instagram https://www.instagram.com/specialolympicsromania/.