Surpriza mare pe ”Ilie Oana ” .Petrolul Ploiesti-Sportul Snagov 1-1

La multe ne-am fi aşteptat, dar parcă nu şi la un pas greşit, pe „Ilie Oană”, în faţa ultimei clasate, Sportul Snagov. A fost un 1-1 după un meci de coşmar, cu un gol al „lupilor” în prima repriză, marcat de către Sergiu Arnăutu (30), cu un „roşu” direct pentru Cioinac (58) şi o egalare semnată, în prelungiri, de către un fost junior al petroliştilor, Constantin Stoica. 

Calculele hârtiei anticipau o victorie fără dubii a „galben-albaştrilor”, într-un meci în care la Ploieşti venea singura formaţie care nu reuşise să câştige vreun punct în această ediţie de campionat. A făcut-o, însă, atunci când, practic, nimeni nu se aştepta, şi asta după un joc în care petroliştii au avut o cădere inexplicabilă după pauză, risipind, printre degete, două puncte importante. 

Startul a fost unul firesc, cu formaţia lui Flavius Stoican instalată în jumătatea adversă şi căutând să găsească drumul spre plasa porţii apărate de către Micle, autorul unui nou meci foarte bun după cel reuşit, la jumătatea săptămânii trecute, în duelul din „Cupa României”. 

Marinescu (13) i-a dat primele emoţii lui Micle, cu o lovitură liberă din stânga, bătută direct pe poartă, faza fiind continuată de către Arnăutu cu un şut alături, apoi Meza Colli (20 – reluare din 6 metri, direct în Micle) şi Cioinac (20 – „cap” din marginea careului mic, dar Micle a salvat din nou) s-au întrecut în ratări uriaşe. În cele din urmă, fix după o jumătate de oră de la primul fluier al arbitrului, ARNĂUTU a deschis scorul, executând impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri, direct în vinclul din dreapta lui Micle, şi, din acel moment, lucrurile păreau să intre pe făgaşul normal. Gavrilă (35 – şut din apropiere, în Micle) a trecut pe lângă desprindere, aşa că, la pauză, „lupii” au intrat cu un avantaj fragil, după o primă repriză în care ilfovenii n-au contat în ofensivă decât o singură dată, atunci când Safsaf (19) a rămas singur cu Apostolachi, dar a trimis în blocajul portarului ploieştenilor. 

Foto:Cristi Stavri