Infrangere in fata liderului . Tricolorul LMV Ploieşti – Volei Municipal Zalău 1:3 . Seria de victorii consecutive pe teren propriu, care ajunsese la opt, a Tricolorului LMV Ploieşti s-a oprit miercuri  seară, când elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu au întâlnit liderul campionatului, Volei Municipal Zalău, în prima etapă din returul Fazei a II-a din Divizia A1 la volei masculin, Grupa I valorică (locurile 1-6).

Pentru Tricolorul LMV, care a încheiat turul fazei finale cu două victorii, nu a fost cea mai bună zi a sa, începând din start cu stângul, lăsându-i pe oaspeţi să se desprindă în primul set. Ploieştenii au condus cu 5:4, dar sălăjenii au întors rezultatul, după patru puncte la rând.

Tricolorul LMV a revenit la o singură lungime, după primul timeout tehnic, scor 8:9, însă nu a găsit soluţiile pentru a stopa atacurile oaspeţilor. Echipa vizitatoare s-a distanţat, apoi, la cinci puncte, scor 15:10, după care Milivojevic, Dushkov şi Centelles au menţinut ecartul de patru-cinci lungimi, până la scorul de 15:19.

Volei Municipal Zalău a punctat de două ori la rând, pentru a duce scorul la cea mai mare diferenţă înregistrată, 15:21. Tricolorul LMV nu a găsit resursele să revină, în ciuda punctelor reuşite de Grigoraş şi Voinea, iar oaspeţii au câştigat primul set, scor 25:19.

În actul secund, Tricolorul LMV a avut iniţiativa în debut, punctând de două ori la rând. Însă, tot de la 5:4, oaspeţii au preluat conducerea, punctând de trei ori consecutiv, iar la primul timeout tehnic se aflau în frunte, scor 8:6. Dushkov şi Grigoraş au readus ploieştenii la un singur punct în urmă, scor 8:9, echipa din Sălaj răspunzând cu două puncte la rând.

Totuşi, Zhylinskyi şi Centelles au readus gazdele la conducere, scor 12:11, iar seria de patru puncte consecutive a ploieştenilor l-a făcut pe antrenorul Marian Constantin să solicite timp de odihnă. A urmat o perioadă benefică oaspeţilor, care au profitat de erorile multe prea uşoare ale gazdelor, iar Volei Municipal Zalău s-a desprins la 19:15.

Vargas, Dushkov şi Centelles au punctat, apoi, pentru Tricolorul LMV, care dădea semne de revenire, după un parţial de 5:2. Dar, oaspeţii s-au desprins imediat, ajungând la trei mingi de set. Zhylinskyi a salvat prima şansă a adversarilor de a închide actul, dar Volei Municipal Zalău a încheiat setul din a doua oportunitate, scor 25:22.

Un pic demoralizaţi după pierderea şi celui de-al doilea set, jucătorii antrenaţi de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu au cedat iniţiativa în debutul actului al treilea, oaspeţii creându-şi un avantaj de trei puncte, scor 3:0, respectiv 5:2.

continuare :

sursa:TricolorulLMV.ro