Meciul dintre Petrolul Ploiesti- Csikszereda Miercurea Ciuc a fost amanat

FC Petrolul va avea liber în etapa a cincea a Ligii 2, programată să se desfăşoare la finalul acestei săptămâni. „Lupii” ar fi trebuit să joace, pe „Ilie Oană”, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, însă întâlnirea, stabilită iniţial pentru data de 3 septembrie, a fost amânată, din dorinţa de a se proteja suprafaţa de joc în perspectiva confruntării România – Malta, din cadrul preliminariilor CE 2020 (duminică, 8 septembrie, ora 19.00). 

În aceste condiţii, profitând de această pauză mai lungă până la data viitorului joc oficial, Flavius Stoican şi-a putut permite ca, după jocul de luni de la Constanţa, să le ofere două zile de respiro elevilor săi. Astfel, petroliştii vor reveni de mâine la pregătiri, într-o primă zi în care vor efectua două antrenamente, iar de vineri până duminică se vor afla într-un mini-cantonament la Predeal. 

Următorul joc oficial al echipei noastre se va desfăşura în deplasare, cu Ripensia Timişoara, sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 19.45. În ceea ce priveşte partida cu AFK Csikszereda, aceasta va fi reprogramată, cel mai probabil, în prima parte a lunii noiembrie.