Lupii galbeni  au remizat cu Metalul Buzau,intr-un amical disputat la Strejnicu

Petroliştii au susţinut, miercuri după-amiază, un joc-test, în compania formaţiei de eşalon trei Metalul Buzău. Partida s-a disputat la Strejnicu  şi s-a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), golurile fiind marcate de către Ionuţ Cioinac (83), respectiv Ionuţ Dămineanu (81). 

Aşa cum a anunţat, Flavius Stoican a profitat de această confruntare pentru a le oferi minute jucătorilor care n-au apucat să debuteze oficial în acest sezon, sau celor care au evoluat mai puţin contra lui Metaloglobus, precum şi să-i vadă la lucru pe Bogdan Gavrilă şi Guy Gnabouyou, cei doi fotbalişti antrenându-se, în ultima perioadă, alături de „lupi”. 

Astfel, „galben-albaştrii” au început jocul cu Lungu – Zaharia, Racu, Cioinac, Manolache – Mihăescu, Enache – M. Bratu, Gavrilă, Saim Tudor – Gnabouyou. Pe parcursul părţii secunde, Apostolache (46) i-a luat locul lui Lungu între buturi, iar Arnăutu (67) l-a schimbat pe Gavrilă. 

De partea cealaltă, pentru Metalul Buzău, antrenorul Valentin Stan i-a trimis pe teren pe Toader – G. Badea, Şt. Păun, A. Grăjdan, I Spătaru – F. Sava, C. Ispir, D. Stan, C. Bardaş – I. Radu, A. Iacob. În repriza a doua au mai jucat R. Popescu – P. Benga, I. Dămineanu, R. Tănase, G. Vitieanu, M. Manea şi R. Oprea. 

După o primă repriză „albă”, buzoienii au deschis scorul prin Dămineanu (81), cel care l-a învins cu Apostolachi cu un şut de la 10 metri, lateral dreapta. Petroliştii au egalat la scurt timp, prin Ionuţ Cioinac (83), acesta reluând, din faţa porţii, după o pasă venită, din dreapta, de la Guy Gnabouyou, atacantul francez având, spre final, şansa să aducă victoria echipei sale, şutul său fiind deturnat în corner de către portarul advers. 

 Sursa:www.fcpetrolul.ro