Lupii galbeni au câştigat (greu) meciul cu SR Braşov. Petrolul Ploiesti-SR Braşov 1-0
FC Petrolul Ploieşti a întâlnit vineri seară, în ultimul amical din cantonamentul de la Poiana Braşov, formaţia "gazdă"Steagul Roşu Braşov (liga 3). "Gazării " au învins cu scorul de 1-0, prin golul semnat de Sergiu Arnautu, din penalty, în minutul 89.
 
În cantonamentul montan, în cele 3 meciuriamicale, antrenorul lupilor galbeni, Flavius Stoican a trimis pe teren, mai mult, tinerii şi jucătorii aflaţi în teste. Şi în meciul cu SR Braşov, doar Marinescu, Cioinac şi Walace, au fost titulari. 
Primaocazie a partidei, a aparţinut braşovenilor, D. Popa a şutat puternic de la 16 metri, însă Apostolachi a respins în corner.
 
În minutele 19 şi 20, Mario Bratu a avut oportunitatea de a deschide scorul.
Acestea fiind cele mai clare ocazii din prima repriză.
Repriza secundă nu a adus ocazii prea mari, însă în mninutul 89, Tudor Saim a fost faultat la limita careului, iar Sergiu Arnăutu a înscris fără emoţii din penalti.
 
 
Lupii galbeni, vor termina azi, cantonamentul de la Poiana Braşov, acestioa având două zile libere, iar marţi, este programat un antrenament la Ploieşti, miercuri ploieştenii urmând să ia drumul Turciei (Antalya), pentru al doilea cantonament al verii.
 
Valentin Lazăr, a revenit în haită.
În meciul cu SR Braşov, a jucat şi Valentin Lazăr. Valentin Lazăr (29 ani) a terminat contractul cu Al Sailiya (Qatar), mijlocaşul antrenându-se zilele acestea sub comanda lui Flavius Stoican.
 
FC Petrolul: Apostolachi (30 Ailenei, 60 Bărbălău) – C. Costache (46 Saim Tudor), Walace, Cioinac, Manolache – Marinescu (cpt) (53 Neto), Crăcea (26 Simionescu, 60 V. Lazăr) – June (60 Bărboianu), Bratu (53 Ţicu), I. Stoica (46 Ştefănescu) – Nica (60 Arnăutu). Antrenor: Flavius Stoican.
 
 
Foto: Bogdan Balas.