Sezonul hipic 2019 se deschide, sâmbătă, pe Hipodromul Ploieşti

Sezonul hipic 2019 se deschide, sâmbătă, pe Hipodromul Ploieşti, cu o reuniune atractivă, în care organizatorii şi-au propus să le ofere iubitorilor turfului un spectacol complet, cu patru curse de trap, două de galop şi, bonus, o demonstraţie de dresaj împărţită în două „episoade”. În plus, posibilitatea de a paria pe două dintre cursele de trap ale reuniunii, concretizată după semnarea parteneriatului cu Casa de pariuri Fortuna, va spori, cu siguranţă, interesul şi atractivitatea întrecerilor de pe hipodrom.

Reuniunea de sâmbătă va fi deschisă, la ora 10.30, de cursa de trap dotată cu Premiul Atena, după care va urma, la 10.45, primul număr de dresură oferit de experimentatul Filimon Iordache, un cascador cu prezenţe în peste 100 de filme româneşti şi internaţionale, colaborator al cunoscuţilor Florin Piersic, Sergiu Nicolaescu, Amza Pelea, Gheorghe Dinică, Jean Claude van Damme sau Steven Seagal, dar şi câştigător al multor premii la Festivaluri de Circ din toată lumea.

Puţin după ora 11.00, va avea loc prima cursă de trap listată la pariuri, Premiul Amigo – Fortuna silver, având la start zece cai ce se vor lupta pentru premiile totale de 2500 de lei puse la bătaie. La 11.20 se va da startul primei curse de galop de la Hipodromul Ploieşti în 2019, Premiul Arabian Horse Spirit Heritage, organizată de Asociaţia Română a Calului Arab de Curse, după care ne vom întoarce la cursele de trap, odată cu Premiul Ager (ora 11.50). La ora 12.10, Filimon Iordache va reveni pe pista de galop pentru a prezenta un număr de dresură cu doi cai, pentru ca, la 12.30, să se deruleze main event-ul zilei: cursa semiclasică de trap Premiul Primăverii – Fortuna Gold, cu 11 cai la start şi premii totale de 3200 lei.

Reuniunea va fi închisă, la ora 13.00, de cea de-a doua cursă de galop, Premiul Primăverii, organizată de Federaţia Hipică Română şi având la start doar cai din rasa pur sânge englez.

Şi în acest an, biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.

Vezi programul curselor AICI : http://www.csmploiesti.ro/2019/04/11/sambata-la-debutul-sezonului-2019-se-anunta-spectacol-pe-hipodromul-ploiesti/

COTELE PROPUSE DE FORTUNA ŞI CASA PARIURILOR PENTRU REUNIUNEA DE MÂINE

Mâine, se reia activitatea pe Hipodromul Ploieşti, odată cu reuniunea ce are ca principal eveniment cursa de trap Premiul Primăverii, dar şi alte trei întreceri de trap, două de galop şi un spectacol de dresaj oferit de experimentatul Filimon Iordache.

Aşa cum s-a stabilit, din acest an, Casa de pariuri Fortuna a devenit partener al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti şi, conform convenţiei, a introdus în oferta de pariuri nu două, ci chiar trei dintre cursele ce vor avea loc în acest weekend.

Astfel, cei care vor să trăiască intens cursele de mâine pot merge în agenţiile de pariuri ale celor de la Fortuna şi Casa Pariurilor pentru a miza pe câştigătorii a trei dintre întreceri: Premiul Primăverii – Fortuna Gold, Premiul Amigo – Fortuna Silver şi Premiul Ager!

Ofertele celor două case de pariuri sunt similare şi pot fi accesate dând click aici (Fortuna) şi aici (Casa Pariurilor).

sursa:CSM Ploiesti