Gimnastele de la CS Petrolul Ploieşti, au obţinut 3 medalii după o deplasare de 12 ore cu... trenul

De curând, la Arad a avut loc Cupa Emilia Eberle, la această competiţie gimnastele de la CS Petrolul Ploieşti, au câştigat trei medalii de bronz, după un drum de 12 ore cu trenul, drumul fiind plătit de... părinţi.

Micuţele sportive sunt antrenate de Corina Ungureanu.

La acest concurs au participat şapte echipe, CS Petrolul Ploieşti a ocupat locul 3, pe prima poziţie s-a clasat echipa din Arad, iar pe locul 2, echipa din Bârlad.

Sportivele din Ploieşti, au concurat, la categoria de vârstă 9 şi 10 ani, nivelul 1 şi 2.

La nivelul 1, Maria Pârvu a ocupat locul 3 (sărituri şi paralele), iar la categoria echipe (nivelul 2) CS Petrolul a câştigat bronzul.

La individual, Maria Pirvu, locul 5 şi Elisa Ruşina, locul 7.

Sportivele de la clubul ploieştean au fost: Elisa Ruşina, Bianca Casandra şi Maria Uţa.

Părinţii au plătit din buzunal, drumul.

Ţinând cont că toate sporturile (nivel de copii) au subfinanţate, însă gimnastica este ignorată, deşi acest sport a adus multe medalii României.

Din nefericire, cluburile sportive care sunt sub tutela MTS, funcţionează la limită, bugetul la nivel naţional... nefiind votat nici acum.

12 ore cu trenul, antrenament şi concurs.

Sportivele de la CS Petrolul Ploieşti, au 9 şi 10 ani, au mers 12 ore cu trenul, la Arad, au stat pe canapele, au făcut antrenament, după 2 ore şi 30 minute, de când au ajuns, iar a doua zi, au intrat în concurs şi s-au întors acasă.

Povestea este scrisă de Corina Ungureanu, pe contul său de facebook:

În ordine cronologică: dus, concurat, luat 3 medalii de bronz şi acum întors cu trenul!
Traducere program: 27 martie, Bucure
şti Nord 23.40 – Arad 12.30, antrenament 15.00, somn. Azi, concurs ora 9 până la ora 16.00, tren 18.40 din Arad – Bucureşti Nord 6.15, Ploieşti când ajungem...
Să mai zică cineva că nu ne-am făcut treaba bine! 30 de ore pe drum (Ploie
şti-Arad şi retur!!) “, a

 

Această deplasare, făcută pe banii părinţilor, s-a datorat lipsei de buget la CS Petrolul, chiar dacă ar exista buget, primit de la MTS, d-abia ajung la limita existenţei. Bugetul la gimnastică este de 20.000 de lei/an!?!

Cu toate acestea, clubul la care antrenează Corina Ungureanu s-a întors cu 3 medalii de la Arad, drept dovadă că din gimnastică la Ploieşti, se nasc în continuare sportive excepţionale.

Următoarele competiţii la care vor participa micuţele antrenate de Corina Ungureanu sunt: Cupa “Andreea Răducan” (Bârlad) Cupa “Nadia Comăneci” (Oneşti) şi din nou, Arad, la Campionatele Naţionale.

Sperăm că acestea să nu mai facă deplasarea cu trenul.